Străinii cumpără teren agricol românesc într-o veselie

Străinii cumpără teren agricol românesc într-o veselie, alegîndu-l pe cel mai fertil şi caută să „acapareze” proprietăţi la preţ cât mai mic, achiziţionând mai ales de la ţărani în vârstă şi care nu îşi pot lucra singuri pământul. La loc de cinste, acuză PSD, se află băncile străine, care cumpără cu sutele de mii de hectare, în general pentru speculă, transmite Inpolitics.

”Instituţiile financiar-bancare au acumulat în ultimii ani peste 100.000 de hectare de teren arabil în România, fiind nume importante precum Rabobank, una dintre cele mai importante bănci olandeze, Grupul italian Generali şi Insight Investment din Marea Britanie. Se cumpără în general pentru a le arenda şi a le revinde peste câţiva ani, în contextul în care hectarul românesc este mult mai ieftin decât în alte state, iar valoarea lui creşte exponenţial. Instituţii bancare, fonduri de investiţii, agenţii imobiliare, fonduri de pensii şi companii de asigurare au ajuns de mulţi ani pe lista proprietarilor de terenuri arabile din România”. Acuzația a fost formulată în parlament de deputatul PSD Neculai Iftimie, care mai atrage atenția:

”Potrivit unor estimări ale asociaţiei EcoRuralis, împreună cu partenerii săi internaţionali, între două şi patru milioane hectare de terenuri agricole au fost „acaparate” de către diferiţi actori naţionali sau internaţionali. De asemenea, dintre cele 9,3 milioane de hectare de teren arabil din România, în jur de un milion ar fi în posesia cetăţenilor străini. Preţul terenurilor arabile a crescut de 25 de ori în ultimul deceniu, cu un ritm mediu de apreciere anuală de 40%”.

”În aceste condiţii, îmi pun întrebarea firească, pe care şi-o pune orice cetăţean român – de ce se tergiversează adoptarea Legii pentru modificarea şi completarea a Legii nr. 17/2014 privind vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole?” mai punctează deputatul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia atrage atenția UE că interdicția pentru GNL-ul rusesc va afecta economia europeană

    Grecia și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la impactul...

    România a câștigat „Zmeura de Aur” la dezastru economic

    De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc...

    „Hackerii ruși” din furtul secolului umflă conturile statului român

    Un presupus atac cibernetic a vizat aplicația Agenției Naționale...

    Serbia spune că va atrage investiții americane de 20 miliarde dolari

    Ministrul sârb pentru Integrări Europene, Nemanja Starović a declarat...

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Articole relationate

    Categorii populare