spot_img
-1.1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăDezvaluiriStolojan despre Sevil Shhaideh: Se apropie de profilul unui tehnocrat

Stolojan despre Sevil Shhaideh: Se apropie de profilul unui tehnocrat

-

Premierul propus de alianţa PSD-ALDE are unele atuuri şi se apropie mai degrabă de profilul unui tehnocrat. Declaraţia a fost făcută la RFI de fostul prim-ministru de la începutul anilor ’90 Theodor Stolojan, europarlamentar PNL.

- Reclama -

„Cred că nu numai pe mine m-a surprins, dar nu am o atitudine negativă, dimpotrivă, dânsa a parcurs o carieră în administraţia publică, inclusiv în poziţia de ministru, evident, o scurtă perioadă de timp, are deci atuurile pentru a lucra mai departe în administraţia publică, sper să facă faţă poziţiei de prim-ministru. Nu am absolut nici o îndoială că politic va fi susţinută de către alianţa PSD-ALDE”, spune Theodor Stolojan.

- Advertisement -

„A apărut o situaţie interesantă în România, ceea ce va elimina orice argument al unora din România sau din afara României cu privire la posibile atitudini de intoleranţă în România faţă de o minoritate etnică sau de o minoritate religioasă. România a reuşit o performanţă, cred, unică în Europa: are un preşedinte de etnie germană şi vom avea un prim-ministru de religie musulmană”, subliniază europarlamentarul PNL.

Poate fi privită Sevil Shhaideh mai degrabă ca o tehnocrată? „Cred că sigur se apropie mai mult de această idee. Dânsa n-a fost o figură politică marcantă a PSD-ului, n-am văzut-o în activităţi politice. Bun, nu cunosc ce s-a întâmplat la nivelul Constanţei, dar acolo alte persoane au fost figurile politice dominante peste două decenii. Deci pare mai mult un funcţionar public, care iată, ajunge pe treapta cea mai înaltă a administraţiei publice din România”, spune Theodor Stolojan.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img