Statuia lui Iuliu Maniu din Cluj a fost dărâmată cu excavatorul cu doar câteva zile înaintea comemorării a 70 de ani de la moartea sa

Statuia lui Iuliu Maniu din Cluj a fost dărâmată cu excavatorul, iar soclul efectiv smuls din pământ, cu doar câteva zile înaintea comemorării a 70 de ani de la moartea sa, ca martir al națiunii române!Pe data de 28 ianuarie 2023 imaginea locului unde a fost statuia lui Iuliu Maniu din Cluj este una dezolantă: soclul smuls din pământ iar statuia dărâmată cu excavatorul, învelită și aruncată între gunoaie. Așa arată locul cu câteva zile înainte de comemorarea a 70 de ani de la moartea martirică – pe data de 5 februarie 1953 – a marelui om politic român, făuritor al României Mari, afirmă europarlamentarul PNTCD pe Facebook.

Statuia lui Iuliu Maniu din Cluj a fost realizată în anul 2018 și inaugurată în 8 ianuarie 2019, lucrările fiind finanțate de familia academicianului Emil Burzo. Statuia a fost numită, la data respectivă, un „simbol al democrației și libertății”.

„Sunt şocat că au dărâmat statuia lui Maniu. Am vorbit cu Ionuţ Ţene (şeful Biroului Învăţământ cultură culte sport şi societate din Primăria Cluj-Napoca) şi a spus că habar n-a avut. Am vorbit şi cu arhitectul Ionel Vitoc şi mi-a spus că e un proiect european de amenajare şi a acelei zone şi crede că o să repună statuia tot acolo, dar că nu ştie sigur”, a declarat, pentru Cluj24, finanţatorul statuii, academicianul Emil Burzo.

Europarlamentarul PNȚCD Cristian Terheș a fost anunțat despre dărâmarea statuii de către dna. lector univ. dr. Simona-Teodora Roșca-Neacsu (Teodora Rosca) în cursul nopții de 27–28 ianuarie, astfel că a mers la fața locului, de unde a și realizat un live, ce poate fi urmărit aici:

https://fb.watch/ikXmu2dytT/

„Motivul pentru care statuia a fost îndepărtată – pentru reamenajarea locului, se spune – este irelevant. Statuia lui Iuliu Maniu îndepărtată, pe furiș, fără explicații din partea autorităților, culcată la pământ cu o coroană la picioare, acoperită împreună cu murdării este imaginea «noii» democrații și libertăți, așa cum o pregătesc cei vremelnic aflați în funcții de conducere azi în România.

În fața asaltului neomarxiștilor și a «cancel culture» nu putem sta nici indiferenți și nici tăcuți. Iuliu Maniu e simbolul martirului pentru libertate și națiune, iar lupta lui o continuăm noi azi! Peste tot, în țară și in lume, libertatea individuală și suveranitatea națională sunt atacate sistematic, iar rolul fiecăruia dintre noi este sa luptăm pentru ele”, a spus europarlamentarului Cristian Terheș.

Statuia lui Iuliu Maniu nu e prima statuie a unui lider român pusă la pământ în județul Cluj. În anul 2022, de exemplu, autoritățile locale din Turda au dat jos și mutat statuia lui Avram Iancu din centrul municipiului.

Comentând live de la fața locului, Cristian Terheș a spus:

„Este 12:44 (28 ianuarie 2023) și suntem în fața locului unde, până în urmă cu două zile, a fost statuia lui Iuliu Maniu. Am primit azi noapte un mesaj de la cineva din Cluj care mi-a spus că statuia lui Iuliu Maniu a fost doborâtă efectiv cu excavatorul, pusă la pământ și mi-a fost greu să cred că lucrul acesta e adevărat. Am avut drum azi la Cluj și am venit să văd la fața locului ce se întâmplă.

Astăzi este sâmbătă, nu avem pe cine să întrebăm dintre cei responsabili de acest măcel.

Neocomuniștii l-au omorât pe Maniu a doua oară, după 70 de ani de la moartea sa. Statuia a fost aruncată între gunoaie, iar soclul efectiv smuls din pământ.

Vi se pare normal ca statuia unui om care a făcut Marea Unire să fie tratată astfel? Și apoi vă mirați că nu suntem primiți în Shengen? Cine să ne primească în Shengen, dacă vă bateți joc de eroi?”, a spus Terheș.

Cristian Terheș solicită primarului Emil Boc să își ceară scuze public pentru grava ofensă adusă memoriei lui Iuliu Maniu și să repună statuia în locul inițial.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare