SRI i-a verificat pe cei veniți din China doar până în 25 ianuarie deoarece apoi ”nu li s-a mai solicitat”

Un număr de 845 de oameni care s-au întors din China au fost verificaţi de Serviciul Român de Informaţii (SRI), a spus, marţi, vicepreşedintele Comisiei de control SRI, Marian Cucşa conform Mediafax.

„Audierea a două persoane din cadrul SRI, o persoană de la Apărarea Constituţiei şi o persoană de la Analiză şi Prognoză. Partea bună este că nu avem cazuri confirmate în acest moment de coronavirus în România. Ne-au trimis în scris şi au făcut şi o prezentare despre ce a însemnat coronavirus şi de când au avut ei informaţii şi care sunt paşii pe care i-au urmat de atunci. Ne-au adus la cunoştinţă că în perioada 15 – 25 ianuarie au verificat 825 de persoane care au venit de pe teritoriul chinez.De atunci nu au mai verificat persoane, că nu li s-a mai solicitat”, a afirmat vicepreşedintele Comisiei de control SRI, despre audierea reprezentanţilor SRI pe situaţia privind coronavirus.

Conform sursei citate, au existat trei întâlniri de situaţii de urgenţă la care au participat şi reprezentanţi ai SRI.

„Prima a fost în 27 ianuarie, a doua în 2 februarie şi ultima aseară”, a mai spus Cucşa.

Klaus Iohannis a anunţat că va convoca şedinţa CSAT miercuri, de la ora 14.00, unde vor fi discutate măsurile luate în contextul coronavirului şi strategia pentru combaterea unei epidemii la nivel naţional.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Drum din Mehedinți care scurtează timpul de deplasare spre Orșova și Timișoara

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat contractul...

    Șeful CJ Caraș Severin despre investițiile in sănătatea din județ

    Ca președinte de Consiliu Județean, am asumat ca prioritate...

    Vance: Serviciile de informații ucrainene încearcă să influențeze alegerile din Ungaria și America

    Serviciile de informații ucrainene încearcă să influențeze alegerile din...

    Iranul a închis toate canalele diplomatice și indirecte de comunicare cu Statele Unite

    Iranul a întrerupt toate contactele diplomatice directe și indirecte...

    Mega prostia Puterii: Închiderea Realitatea

    CNA a decis azi închiderea Realitatea Plus. Șapte vorbe...

    Articole relationate

    Categorii populare