SPORT, SPECTACOL ȘI AVENTURĂ, ÎN ACEST SFÂRȘIT DE SĂPTĂMÂNĂ ÎN JUDEȚUL MEHEDINȚI, ÎN GEOPARC ȘI LA ISVERNA

Județul Mehedinți a fost, în acest sfârșit de săptămână, gazda a două concursuri cunoscute pentru probele dificile, dar și antrenante și energizante datorită locațiilor în care se desfășoară.

Pentru prima dată, Geoparcul Platoul Mehedinți a fost gazda evenimentului Propark Adventure, o competiție care se desfășoară anual și la noi, a cuprins 50 de ore de distracție pe un traseu de 280 km.

Cele 17 echipe din toată țara, înscrise la start, au străbătut zone sălbatice, zone montane, au parcurs probe MTB, probă cu caiacul pe Dunăre, alergare, dar și probe speciale, cum ar fi Vânătoarea de fosile în Geoparcul Platoul Mehedinți sau Cuptorul cu var, probe care le-au oferit participanților parte din unicitatea zonei noastre.

La Isverna, echipele au văruit pomi, după ce, într-o probă specială anterioară, echipele au învățat despre tradiția varului din nordul Mehedințiului, unde țăranii își câștigau existența prin producerea de var din calcar, pe care îl transportau în căruțe trase de boi și îl schimbau pe cereale sau legume în comunele din zonele de câmpie. Acest meșteșug face parte din patrimoniul cultural al zonei Geoparc Platoul Mehedinți, unde participanții au degustat și ciorba de brânză mehedințeană.

Această ciorbă se pregătea primăvara, din resturile de brânză maturate rămase în putină de peste iarnă, dar și cu brânză mai proaspătă, din laptele proaspăt muls.

Competiția nu a fost deloc ușoară, ba, din contră, solicitată, pentru echipele participante, astfel că doar 7 au reușit să ajungă la final, celelalte abandonând traseul, în diverse etape.

Concursul Propark Adventure se desfășoară în fiecare an, în anumite arii protejate și implică în concurs, aproape toate obiectivele ce pot fi vizitate in aria respectivă, cu scopul de a promova zona din punct de vedere istoric, natural și culinar.

Echipa Direcției Administrarea Geoparcului Platoul Mehedinți, condusă de Claudiu Cenușe, a reușit să introducă în concurs cele mai spectaculoase și reprezentative obiective și obiceiuri, astfel că ediția din acest an s-a dovedit a fi cea mai frumoasă, participanții fiind impresionați de experiența din Peștera Topolnița.

Pe de altă parte, tot în nordul județului, s-a desfășurat <<Karst Isverna MTB Race 2024>>, concursul de ciclism care se desfășoară anual pe meleagurile de poveste din nordul județului Mehedinți, de asemenea, un eveniment dedicat tuturor iubitorilor de aventură și natură din România.

Anul acesta, au fost trei categorii fascinante, menite să satisfacă toate preferințele participanților.

🚵‍♀️ Traseu Mountain Bike, destinat cicliștilor care caută provocări pe teren accidentat și peisaje uluitoare.

🚴‍♂️Traseu E-Bike, ideal pentru cei care au dorit să se bucure de aventură fără efort fizic extrem. Traseul E-Bike combină frumusețea naturii cu avantajele tehnologiei moderne.

🏃🏽‍♂️‍➡️Traseu Alergare, perfect pentru pasionații de alergare sau drumeție, cu oportunitatea de a explora, pe jos, peisajele unice ale Isvernei.

Consiliul Județean Mehedinți susține organizarea unor astfel de evenimente.

“Îi felicit pe toți participanții și pe organizatorii celor două evenimente minunate. Ambele au dezvăluit încă o dată, în fața oaspeților, zona noastră montană fermecătoare, cu peisaje pitorești, trasee de munte spectaculoase, dar și meșteșuguri și tradiții unice.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare