SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA TURNU SEVERIN A PRIMIT ORDINUL “MERITUL SANITAR” ÎN GRAD DE CAVALER

Președintele României, Klaus Iohannis a decorat Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin cu ordinul “Meritul Sanitar” în grad de Cavaler, în semn de apreciere pentru ceea ce este astăzi, unitatea medicală, în ansamblu, pentru profesionalismul medicilor, asistenților și altor categorii de specialiști din cadrul unității.

“Distincția a fost acordată în contextul Zilei Mondiale a Sănătății, ce se va marca duminică, 7 aprilie și onorează unitatea noastră medicală! Sunt convins că încurajează personalul medical să își exercite în continuare, meseria cu devotament pentru pacienții județului Mehedinți!Îi mulțumesc președintelui Klaus Iohannis pentru acest semn de apreciere, cu atât mai mult cu cât o astfel de distincție a primit, din rândul spitalelor județene, doar Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, unitate de asemenea, modernizată.Pentru ca actul medical să fie unul de calitate, Consiliul Județean Mehedinți a investit în ultimii ani sume importante, din fonduri europene, fonduri guvernamentale și de la bugetul județului, în modernizarea clădirilor și dotarea cu aparatură și o vom face în continuare! Vreau să îi mulțumesc domnului ministru al Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, pentru susținerea pe care ne-o acordă în eforturile de a face ca Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin să fie unul modern, în care pacienții să fie tratați, iar personalul medical să își desfășoare activitatea în condiții foarte bune! Sănătate tuturor!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare