Spitalele din Paris, Londra și Milano avertizează: NU mai avem medicamente esențiale

Cele nouă grupuri spitaliceşti – membre ale Alianţei Europene a Spitalelor Universitare – avertizează în această scrisoare adresată marţi guvernelor lor că instituţiile vor rămâne „în curând fără medicamente esenţiale” pentru pacienţii aflaţi la reanimare, transmite Radio Europa Liberă.

„În ritmul actual al consumului, stocurile vor fi epuizate în câteva zile în spitalele cele mai dur afectate şi în două săptămâni în celelalte spitale”, avertizează semnatarii, între care Asistenţă Publică-Spitale din Paris (AP-HP), King’s Health Partner din Londra şi Spitalul San Raffaele din Milano.

În scrisoare – dezvăluită de cotidianul francez Le Monde – se evocă o lipsă de „relaxante musculare”, „sedative” şi „medicamente analgezice”, „consumate rapid, în condiţii de reaprovizionare insuficientă sau inexistentă”, din cauza afluxului bolnavilor atinişi de noul coronavirus.

„În absenţa colaborării europene în vederea garantării unei aprovizionări regulate”, spitalele „ar putea să nu mai fie în măsură să furnizeze îngrijiri intensive adecvate”, avertizează semnatarii, care consideră că o acţiune coordonată a autorităţilor europene este ”de o importanţă vitală”.

Mai mulţi medici şi grupuri spitaliceşti au tras un semnal de alarmă în ultimele zile cu privire la lipsa medicamentelor în secţiile de reanimare.

Întrebat despre acest lucru în sesiunea de interpelare în Adunarea Naţională, ministrul francez al Sănătăţii Olivier Véran a recunoscut „tensiuni asupra stocurilor unui mare număr de produse în spitale”.

Situația intervină în momentul în care la nivel global numărul infectărilor cu coronavirus se aproprie de un milion, iar cel a deceselor a trecut de 40.000, jumătate dintre ele fiind înregistrate în Italia și Spania.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare