Spionajul Amazon

Parlamentari europeni l-au întrebat pe Jeff Bezos, într-o scrisoare, dacă Amazon angajează agenți de informații pentru a spiona politicieni, sindicaliști și angajați, relatează CNBC. Scrisoarea, redactată de Leïla Chaibi, politiciană franceză din partea partidului La France Insoumise, a fost semnată de 36 de parlamentari europeni, majoritatea de stânga și ecologiști, scrie News.ro. ”Ne gândim la intențiile dumneavoastră cu mare îngrijorare: Amazon monitorizează în mod intenționat sindicaliști, angajați ai companiei, precum și reprezentanți politici (inclusiv noi înșine), care ar putea exprima critici la adresa activităților sale”, întreabă scrisoarea.

Această scrisoare survine ștergerii de către Amazon a două anunțuri de angajare a unor ”analiști de informații”, de preferat cunoscători ai limbilor franceză și spaniolă. Potrivit anunțurilor, posturile respective implicau monitorizarea unor diverse riscuri percepute de Amazon, între care sindicate și ”lideri politici ostili”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Mossad în ancheta privind presupusa influență străină in alegerile din Israel: Qatar și Turcia bănuite

    Serviciul de informații israelian Mossad s-a alăturat anchetei serviciului...

    Povestea crizei constituționale din Polonia

    În martie, parlamentul polonez a ales șase noi...

    Trump: Niște oameni nebuni cer sancțiuni împotriva Rusiei

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că consideră apelurile...

    Jarosław Kaczyński: Dacă președintele se ridică la înăltimea situației vom câștiga

    Jarosław Kaczyński, liderul partidului de opoziție Lege și Justiție...

    Sfântul Român din Notre Dame și Sacré Cœur din Paris. Reportaj video de Andrei Bădin

    Știați că în inima celebrei Catedrale Notre-Dame din Paris,...

    Oficialii Pentagonului au cerut mai multor țări NATO să își tempereze retorica față de Rusia

    Oficialii Pentagonului au cerut în ultimele săptămâni mai multor...

    Articole relationate

    Categorii populare