Spaniolii în stradă după ce premierul socialist i-a amnistiat pe separatiștii catalani pentru a rămâne la putere

Sute de mii de persoane au protestat duminică în întreaga Spanie, la apelul dreptei, împotriva planurilor premierului interimar Pedro Sanchez de a acorda amnistie separatiştilor catalani în schimbul sprijinului pentru un nou mandat, transmit Reuters şi AFP.

Guvernul a încheiat joi un acord cu partidul separatist catalan Junts per Catalunya (Împreună pentru Catalonia), ce include adoptarea unei legi controversate care acordă amnistie celor condamnaţi pentru tentativa Cataloniei de a se separa de Spania în 2017, una dintre cele mai grave crize politice din Spania contemporană.

Acordul a provocat o undă de şoc în întreaga ţară, adversarii conservatori ai lui Sanchez acuzându-l pe acesta că pune în pericol statul de drept pentru propriul câştig politic.

”Nu vom tăcea până când nu vor avea loc noi alegeri”, a declarat liderul Partidului Popular (PP, principala formaţiune de opoziţie, de dreapta), Alberto Nunez Feijoo, în faţa unei mulţimi entuziaste adunate în piaţa Puerta del Sol din Madrid.

Autorităţile au declarat că 80.000 de persoane au ieşit la Madrid, în timp ce PP, care a chemat la proteste în oraşe din întreaga Spanie, a estimat că numărul total este mai apropiat de un milion.

Mulţi au purtat steaguri spaniole şi ale UE, precum şi bannere cu sloganuri precum „respectaţi Constituţia”.

La Barcelona, au manifestat 6.000 de persoane, potrivit poliţiei locale, în timp ce numărul manifestanţilor a ajuns la 30.000 în Granada şi la 50.000 în Sevilia, potrivit autorităţilor. Proteste au avut loc şi în alte oraşe precum Malaga, Palma şi Valencia.

După alegerile neconcludente din 23 iulie, socialiştii au petrecut săptămâni întregi negociind cu partide mai mici, inclusiv cu platforma de extremă-stânga Sumar şi cu partidele naţionaliste catalan, galician şi basc.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce se știe despre scandalul din casa de lângă Kiev

    Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a deschis trei...

    Atacul la frigiderele supermarketurilor lovește și România

    În noaptea de 2 noiembrie, frigiderele din peste 100...

    Vučić anunță că noua Putere de la Belgrad vrea să închidă un post de televiziune care îl susține

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Zelenski o acuză de „înaltă trădare” pe fosta sa purtătoare de cuvânt

    Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și Procuratura Generală...

    Lovitura de la Binance de 6,34 miliarde dolari: Cum au lovit hackerii

    Platforma de schimb de criptomonede Binance a publicat un...

    „Țara Severinului – Oameni. Fapte. Locuri”

    Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, și administratorul public...

    Omanul, unul din câștigătorii războiului din Iran

    Omanul se remarcă ca unul dintre câștigătorii economici ai...

    Articole relationate

    Categorii populare