Spania va plafona prețurile gazelor naturale, va reduce taxele și va reduce „profiturile extraordinare ale companiilor energetice”

Guvernul de la Madrid a adoptat marţi un pachet de măsuri de urgenţă pentru a reduce facturile mari la energie plătite de consumatori, printre aceste măsuri fiind şi recuperarea de către Guvern a mai multe miliarde de euro din profiturile extraordinare ale companiilor energetice şi plafonarea majorării preţurilor la gaze, transmite Reuters conform Agerpres.

Prin limitarea profiturilor pe care producătorii de energie hidro şi alte tipuri de energie regenerabilă le pot face ca urmare a majorării preţurilor la electricitate, Guvernul de la Madrid se aşteaptă să redirecţioneze aproximativ 2,6 miliarde de euro de la companii spre consumatori în următoarele şase luni.

Ministrul Energiei, Teresa Ribera, a anunţat într-o conferinţă de presă că măsura va rămâne în vigoare până la finele lunii martie 2022, când se aşteaptă ca preţul gazelor naturale să se stabilizeze odată cu scăderea consumului după vârful atins în perioada iernii.

În paralel, Spania va scoate la licitaţie un număr suplimentar de certificate de poluare în valoare de 900 milioane de euro în acest an, iar sumele strânse vor fi utilizate la reducerea facturilor consumatorilor.

Ribera a spus că măsurile incluse în „planul şoc” vor reduce, în medie, factura lunară a consumatorilor cu 22% până la finele anului.

Pentru a proteja consumatorii vulnerabili, Ribera a anunţat că interdicţia de a tăia de la reţea consumatorii pentru neplata facturilor va fi prelungită până la 10 luni, de la patru luni cât este limita actuală.

În condiţiile în care cererea ridicată de gaze naturale a fost responsabilă pentru cea mai mare parte a creşterii recente a preţurilor la electricitate în Europa, Spania a decis să plafoneze la 4,4% creşterea preţurilor reglementate în trimestrul al treilea, comparativ cu prognozele care arătau spre o majorare de 28%.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE a eșuat în a finanța Ucraina din activele Rusiei

    „Sunt convins că, de acum înainte, Comisia Europeană nu...

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Articole relationate

    Categorii populare