spot_img
sâmbătă, 21 februarie, 2026
-2 C
București

Spania, mișcare de forță pentru a opri referendumul pentru independența Cataloniei

Spania va trimite mai mulți polițiști în Catalonia pentru a împiedica orice acțiune privind organizarea referendumului de independență, a declarat vineri Ministerul de Interne spaniol, relatează Reuters.

Ofițerii de poliție vor monitoriza spațiile publice, vor păstra ordinea publică și vor „acționa în cazul în care se va încerca organizarea referendumului ilegal”, a precizat ministerul într-un comunicat.

Guvernul regional catalan a declarat că noile măsuri luate de autoritățile de la Madrid sunt menite să creeze o falsă impresie de criză. „Tot ce este nevoie este să vezi că nu există violență”, a declarat purtătorul de cuvânt al executivului catalan, Jordi Turull.

Liderii catalani au declarat că sunt hotărâți să organizeze consultarea populară pe 1 octombrie, sfidând o interdicție a Curții Constituționale și guvernul de la Madrid, care afirmă că referendumul este neconstituțional.

Poliția spaniolă a desfășurat miercuri ample percheziții la birourile executivului catalan din Barcelona, la tipografii, sedii ale unor ziare și companii de curierat în căutarea de materiale de campanie pentru referendum.

Presa spaniolă a relatat că între 3.000 și 4.000 de polițiști au sosit deja sau se află pe drum, deși Ministerul de Interne nu a oferit cifre. Aceștia se vor alătura celor 5.000 de ofițeri de poliție deja prezenți în regiune. Ministerul a precizat că ei vor susține forțele de poliție catalane, numite Mossos d’Esquadra, care vor conduce operațiunile.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trupele de elită cubaneze obligate să plece din Venezuela

    Consilierii militari și trupele de elită cubaneze părăsesc Venezuela,...

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Americanii nu consideră „întâlnire oficială” discuția Rubio-Nicușor cu șapca in mână

    Ghinion nicușoresc..... Conform siteului oficial al Departamentului de stat...

    Zelenski: Americanii ne cer să ne retragem din Donbas

    Statele Unite, la fel ca Rusia, cer retragerea forțelor...

    Neue Zürcher Zeitung: Trump, Putin și o mulțime de pitici

    Ziarul elvețian Neue Zürcher Zeitung i-a înfățișat pe președinții Rusiei și...

    Curțile de Apel îi cer lui Nicușor să nu promulge legea privind pensiile magistraților

    Curţile de Apel din România îi solicită preşedintelui Nicuşor...

    Articole relationate

    Categorii populare