Spania: lege care permite schimbarea genului de la vârsta de 16 ani

După mai multe luni de dezbateri care au fost uneori furtunoase în cadrul coaliţiei de stânga aflată la putere în Spania, deputaţii din această ţară au adoptat definitiv joi o lege ce permite schimbarea genului de la vârsta de 16 ani, în contextul în care alte ţări europene au ales să acţioneze cu reţinere în privinţa acestui subiect controversat, informează AFP conform Agerpres.

Susţinută intens de partidul stângii radicale Podemos, aliat al socialiştilor din cadrul Guvernului condus de Pedro Sanchez, această lege – denumită „transgen” – le permite persoanelor care doresc să îşi schimbe genul în documentele de identitate să obţină acest lucru doar prin intermediul unei simple declaraţii administrative încă de la vârsta de 16 ani.

Nu va mai fi deci necesară furnizarea de rapoarte medicale ce atestă o disforie de gen şi nici dovezi ale unui tratament hormonal administrat timp de doi ani, aşa cum era cazul până acum pentru persoanele majore din Spania.

Noul text de lege – adoptat cu 191 de voturi „pentru”, 60 de voturi „contra” şi 91 de abţineri – extinde acest drept şi la persoanele din grupa de vârstă 14-16 ani, cu condiţia ca ele să fie însoţite de-a lungul procedurii de tutorii lor legali, precum şi la adolescenţii din grupa 12-14 ani, dacă ei obţin o aprobare în justiţie.

Spania se alătură astfel altor câteva ţări din lume care au legalizat autodeterminarea genului printr-o simplă declaraţie, după modelul Danemarcei, prima ţară care a acordat acest drept în Europa pentru persoanele transgen în 2014.

„Astăzi, am făcut un pas de uriaş” recunoscând „libera determinare a identităţii de gen”, a declarat Irene Montero, ministrul pentru Egalitate din partea partidului Podemos, apărând o lege despre care a spus că „de-patologizează” persoanele transgen.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare