Spania dă un ultimatum de 72 de ore UK în privința Gibraltarului

Spania dă un ultimatum de 72 de ore Regatului Unit, în vederea evitării unei restabiliri a unei frontiere fizice între teritoriul spaniol şi enclava britanică Gibraltar – o piatră în pantoful Brexitului, relatează Euronews.

Nu există un plan B. Aşadar, fie Spania şi Regatul Unit ajung la un acord, fie vom avea o frontieră europeană adevărată cu Gibraltarul”, ameninţă ministrul spaniol de Externe Arancha González Laya.   Vârful peninsulei – aflat sub suveranitatea britanică de peste trei secole – nu face parte din acordul de liber-schimb încheiat joi, în Ajunul Crăciunuluide Londra cu Bruxellesul.  

În cazul în care nu se ajunge la un compromis, avertizează Madridul, se vor forma ambuteiaje uriaşe la frontieră.  

”Una dintre posibilele consecinţe ale lipsei unui acord este să se formeze cozi de aşteptare între Gibraltar şi continent şi să existe dificultăţi ca cele pe care le-am văzut la (potrul britanic) Dover în ultimele zile”, avertizează ministrul.   În acest caz – al unui Brexit dur – Spania ar urma să impună controale ale poliţiei, fitosanitare şi de securitate celor peste 200 de TIR-uri care trec dintr-o parte în alta frontierei zilnic.   Toţi cetăţenii – cu excepţia celor aproximativ 15.000 de muncitori transfrintalieri – vor avea nevoie de o viză pe paşaport pentru a traversa frontiera.  

Locutorii Gibraltarului nu vor mai avea acces la securitatea socială spaniolă. De asemenea, Gibraltarul ar ieşi din spaţiul aerian european.  

Ar exista consecinţe dezastruoase pentru municipalităţile spaniole vecine, a căror economie depinde în mare măsură de relaţia cu enclava britanică.   Iar controlul pasagerilor în porturi şi aeroporturi în Gibraltar ridică o problemă.  

Spania ar vrea ca Agenţia europeană FRONTEX să fie însărcinată cu aceste controale şi să raporteze în mod direct autorităţilor spaniole.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Guvernul va distruge ce a mai rămas din industrie cu criza energetică după lovitura taxelor

    Reducerea voluntară a consumului de energie electrică ar putea...

    Ucrainienii rad și grădinițele in limba română din Cernăuți

    Comunitatea românească din municipiul Cernăuți își exprimă îngrijorarea cu...

    Președintele Serbiei: În două-trei zile, Dunărea va deveni nenavigabilă

    Dunărea va deveni nenavigabilă în două-trei zile din cauza...

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Articole relationate

    Categorii populare