Răducu Valentin Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă.
Potrivit unui comunicat al DNA, transmis joi AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Răducu Valentin Preda (aflat în stare de deţinere într-o altă cauză), la data faptelor secretar de stat în Ministerul Transporturilor, pentru trafic de influenţă şi a unui reprezentant al unor societăţi comerciale, pentru complicitate la săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă şi a infracţiunii de spălare de bani.
În aceeaşi cauză, spun anchetatorii, la data de 27 noiembrie, procurorii anticorupţie au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Tudor Gabriel Bohâlţeanu, la data faptelor consilier al ministrului Transporturilor, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi spălare a banilor.
În prezenţa avocatului său, Tudor Gabriel Bohâlţeanu a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv: 3 ani închisoare cu executare în detenţie şi interzicerea exercitării unor drepturi pe perioada executării pedepsei şi pe o perioadă de doi ani după executarea pedepsei, la stabilirea cuantumului pedepsei avându-se în vedere faptul că acesta a fost condamnat definitiv pe 8 aprilie 2019 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru fapte concurente.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul privindu-i pe cei trei că, în perioada imediat următoare schimbării guvernului, pe fondul unor informaţii privind faptul că noul guvern nu ar mai fi interesat de investiţia în extinderea reţelei de metrou din Bucureşti, respectiv a Racordului 2 al Magistralei 4, inculpatul Preda i-ar fi pretins reprezentantului companiei care executa lucrările suma de 750.000 euro.
„Suma ar fi fost pretinsă indirect, prin intermediul inculpatului Tudor Gabriel Bohâlţeanu, la data de 20 iunie 2012, iar in schimbul banilor, inculpatul Răducu Valentin Preda i-ar fi promis reprezentantului companiei că îşi va folosi influenţa pe care o avea asupra decidenţilor din Ministerul Transporturilor (influenţă rezultată din calitatea sa de secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi calitatea de consilier al ministrului Transporturilor deţinută de Bohâlţeanu), astfel încât investiţia la lucrările la Magistrala 4 de metrou să fie menţinută pe lista de priorităţi a guvernului şi să nu existe probleme cu finanţarea lucrărilor”, se precizează în comunicat.
Ca urmare, spun anchetatorii, în perioada 3 iulie – 18 septembrie 2012, Tudor Gabriel Bohâlţeanu ar fi primit suma de 4.152.541 lei în contul unei societăţi din domeniul construcţiilor civile ce aparţine unei persoane de încredere, al doilea inculpat trimis în judecată în prezenta cauză.