de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
Șpaga americană în România
DNA a informat public ieri despre trimiterea în judecată a doi foşti preşedinţi ai CNAS, ca și a subsidiarei gigantului american din IT Hewlett Packard (care în prezent are numele Enterprise services) pentru un prejudiciu care ar fi ajuns la 8 milioane de euro şi care ar fi fost provocat prin taxarea la un preţ mărit artificial al unor servicii executate de subcontractori în proiect.
Formularea din anunțul DNA pare că încearcă din răsputeri să ”scoată” cît mai onorabil din scandal compania americană HP, pedalînd pe vinovăția individuală a șefului filialei românești – și el nenominalizat oficial -, dar asta doar pentru naivi.
Reamintim: contractul cu CNAS a fost cîştigat în anul 1999 de compania americană Compaq, preluată ulterior de HP la nivel global, ceea ce a dus la transferarea contractului către echipa condusă de Radu Enache. Subcontractorii HP în acest proiect au fost Oracle şi Siveco. De altfel, după o serie de probleme de funcţionare semnificative ale sistemului în 2011, Radu Enache a ieşit să apere public proiectul, alături de Sorin Mîndruţescu – pe atunci şeful Oracle România, Irina Socol – pe atunci şef al Siveco şi Lucian Duţă – pe atunci şef al CNAS.
Foarte probabil, lotul trimis ieri în instanță nu riscă nimic, pentru că procesul va dura cel puțin 2-3 ani, caz în care va interveni prescrierea faptelor de acum 13-14 ani. Nemaivorbind de faptul că Enache are deja 72 de ani și va avea vreo 75 sau mai mult la final, o vîrstă care poate conta mult în ochii judecătorilor.
Hot this week
Topics
- #ALEGERIMOLDOVA
- #AtacuriFranta
- #AtacuriGermania
- #BarrosoGoldman Sachs
- #BarrosoGoldmanSachs
- #BlackLivesMatter
- #cannes2018
- #Centenar
- #Elysee2017
- #Euro2016
- #FreeIran
- #IerusalimIsrael
- #Mosul
- #OlimpiadaRio
- #PRESIDENTIELLE
- #protesterestrictii
- #regelemihai
- #ReginaAna
- #tragediebals
- #WhiteHouse2016
- Actualitate
- Agricultura
- Alegeri 2019
- ALEGERI 2020
- alegeri ungaria
- Alin Colesa
- Analize
- Arad
- Armata
- Auto
- Basarabia
- Brașov
- Brexit
- campania electorală pnl satu mare
- Campanie Crin Antonescu
- Campanie Cristian Diaconescu
- campanie electorală alianță dreapta
- campanie electorală euro pnl
- Campanie electorală Locale PNL
- campanie electorală pmp
- Campanie electorală PNL Giurgiu
- campanie electorală pnl maramures
- campanie electorală pnl prahova
- campanie electorală pnl teleorman
- Campanie electorală PSD
- campanie electorală psd brasov
- campanie electorală psd bucuresti
- campanie electorală psd caras severin
- campanie electorală psd dâmbovița
- campanie electorală psd gorj
- Campanie electorală PSD Hunedoara
- campanie electorală psd mehedinti
- Campanie electorală PSD Mures
- Campanie electorală PSD-turul 1 prezidențiale
- Campanie parlamentare PNL
- Campanie parlamentare PSD
- campanie parlamentare psd suceava
- Campanie PNL Brașov Alegeri Parlamentare
- Campanie prezidențială PNL
- Caraș Severin
- Cluj
- Comert
- Comunicate
- Constanța
- Controversa Zilei de Andrei Bădin
- Cornel Folescu
- coronavirus
- Cristian Terheș
- Criza migranților
- Criza politică
- Cronavirus
- Cultură
- Dâmbovița
- Daniel Gheba
- Dezvaluiri
- Diasporă
- Dolj
- Economie
- Eugen Pîrvulescu
- Exclusiv
- Externe
- Fapt Divers
- Featured
- Financiar
- Gabriela Horga
- George Simion
- Giurgiu
- Gorj
- Hidro Prahova
- highlight
- Hunedoara
- Iași
- Interviu
- Jaro Robert Marșalic
- Justitie
- Laura Vicol
- Lifestyle
- Locale 2016
- Maramureș
- Marcel Vela
Mai mult
Categorii populare

