Micul mănunchi de afaceriști rămași visează încă la vremurile bune de pe timpul lui Năstase sau Tăriceanu, când puteau să-și facă afacerile fără frica S.R.I-ului sau a vreunui zapciu de tip Ghiță, care să le fure sau să le dijmuiască afacerile cu sprijinul nemijlocit al unui Coldea sau Maior, scrie din pușcărie pe blog Sorin Ovidiu Vîntu.
El face mai multe aprecieri despre lumea politică și de afaceri înainte de alegerile parlamentare din iarnă.
El mai scrie și despre plăcintă americană:
Plăcinta americană
Prezentarea întâmplărilor cu cei doi ambasadori americani ca fiind niște naivități sau gafe făcute din neatenție nu este altceva decât o manipulare. Și nici măcar nu este comandată de către aceștia ci este făcută din slugărnicie de către cei care cred că vor fi arhivați drept iubitori de americani iar cândva, undeva, profiturile pe diverse planuri vor începe să curgă valuri, valuri. Chiar dacă în țări ca Republica Moldova sau România sunt trimiși ambasadori de la periferia diplomației americane, să nu vă imaginați nici măcar o clipă că aparițiile lor publice sau mesajele pe care le dau sunt impulsuri de moment generate de starea de spirit mai bună sau mai proastă. La fiecare declarație publică ambasadorul își pune de acord discursul sau răspunsurile la întrebările delicate care i se pun cu cineva de la departamentul de stat american specializat în problemele zonei respective. Astfel, declarația ambasadorului american din Republica Moldova arată continuarea unui joc la două capete cu Federația Rusă și cu Germania, în care atât noi cât și moldovenii suntem piese de schimb sau de sacrificiu. Parte a aceluiași joc este și fotografia celebră de acum a ambasadorului Klemm cu iredentiștii maghiari și steagul. Conform protocoalelor oricărei ambasade, atunci când are loc un eveniment la care participă ambasadorul acestuia, se pune la dispoziție întreaga desfășurare punct cu punct, fișele persoanelor cu care urmează să interacționeze, tipul de mesaj pe care să-l transmită, participarea la evenimentul în sine constituind și el un mesaj. Deci domnul Klemm știa foarte bine cu cine și cu ce se pozează, astea făcând practic parte din mesaj. Explicațiile date ulterior au fost doar de pură complezență.
