Soros se leapădă de Kovesi

Laura Kovesi încasează azi o lovitură de unde, probabil, se aștepta mai puțin, mai exact dinspre rețeaua Soros. Concret, unul dintre cele mai cunoscute ONG-uri înființate la noi de Fundația Soros, am numit Centrul de Resurse Juridice, afirmă, prin vocea directoarei sale, că situația de la DNA trebuie investigată urgent și serios, în numele salvării instituției, scrie Inpolitics.

Directoarea executivă a Centrului de Resurse Juridice, Georgiana Iorgulescu, fost membru al CSM, a declarat azi, la RFI, că e nevoie de o investigaţie foarte serioasă, fără parti-pris-uri, în scandalul DNA: „Este nevoie de o investigaţie foarte serioasă. Sunt lucruri care se tot spun în spaţiul public despre diverse metode abuzive de strângere de probatoriu. Nu este prima oară când auzim, auzim de ani de zile. Lucrurile astea nu au fost niciodată clarificate şi este necesar pentru sănătatea democraţiei. Aici nu contează dacă ne place sau nu ne place doamna Kovesi, dacă ne place sau nu ne place Sebastian Ghiţă. Aici este vorba de o instituţie fundamentală a statului, adică Parchetul, respectiv o Direcţie a acestui Parchet”.

Potrivit lui Iorgulescu, „este exact momentul în care trebuie să fim extrem de lucizi şi să ne uităm cu mare atenţie, fără să avem parti-pris-uri de o parte sau de alta a baricadei. După cum trebuie să ne învăţăm, că aşa este în democraţie, dacă o persoană este cercetată într-un dosar penal, inculpată, trimisă în judecată, nu înseamnă în mod automat că tot ceea ce spune acea persoană este mincinos, după cum o persoană aflată pe partea cealaltă nu înseamnă că spune 100% adevărul”.

„Dacă lucrurile stau aşa şi s-au săvârşit aceste abuzuri, să salvăm instituţia(s.n.). Avem nevoie de lupta anticorupţie, avem nevoie de curăţarea acestei ţări. Numai că o ţară nu se poate curăţa decât cu mijloace legale. Orice nelegalitate în curăţire duce la perpetuarea corupţiei într-un fel sau altul. De asta este foarte important adevărul, iar noi din păcate nu putem decât să stăm şi să aşteptăm Inspecţia Judiciară sau eventuale decizii ale ministrului Justiţiei”, mai spune șefa CRJ.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare