Soros anunță o nouă criză financiară majoră

„În ultimul deceniu, tot ce putea să meargă prost, a mers prost”, a declarat George Soros într-o conferință desfășurată la Paris conform Profit.ro. După anul 2008 Europa și-a pierdut calea, iar într-o economie puțin ofertantă tinerii au ajuns să vadă în UE inamicul ce i-a văduvit de locurile de muncă. „Întărirea dolarului deja precipită o fugă a capitalului de pe valutele piețelor emergente. Ne-am putea îndrepta spre o nouă criză financiară majoră.”

În opinia miliardarului american, atacarea acestor probleme trebuie să înceapă cu o rezoluție a crizei refugiaților. În acest scop, ar trebui inițiat pentru Africa echivalentul Planului Marshall postbelic prin care SUA au dat startul refacerii Europei. Suma propusă de Soros este de 30 miliarde euro. Europa ar trebui să securizeze frontierele, dar să permită în paralel o migrație legală. În opinia lui Soros, ideea că refugiații pot fi blocați, în viziunea unei Europe ca o fortăreață, nu este numai împotriva legislației UE și internaționale, dar este și nerealistă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare