spot_img
luni, 23 februarie, 2026
-4 C
București

Sorina Pintea dă drumul Spitalului regional de urgență din Iași

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, se va afla, vineri, alături de secretarul de stat Cristian Grasu, la Iaşi, unde, împreună cu reprezentanţi ai Băncii Europene de Investiţii şi ai autorităţilor locale va discuta despre construcţia Spitalului Regional de Urgenţă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Iaşi, Sebastian Buraga, la întâlnire vor participa primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, Simon Barnes, director Advisory Services la Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Martin Schriever, Senior Advisor la European Investment Advisory Hub în cadrul BEI.

„Designul spitalului şi alte componente ale proiectului vor fi prezentate de Raymond Bertrand şi George Boulton, experţi în echipa de consultanţi. Simon Barnes, director Advisory Services la BEI va detalia configurarea instituţională şi de reglementare pentru implementarea proiectului, iar secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Cristian Grasu, va prezenta Unitatea de Implementare a Proiectului. După prezentarea Studiului de Fezabilitate al proiectului Spitalului Regional de Urgenţă, reprezentanţii Consiliului Judeţean şi ai companiilor de utilităţi vor prezenta soluţii pentru realizarea căilor de acces şi racordarea obiectului la reţelele de utilităţi, iar Cristian Şandru, expert în echipa de consultanţi, va vorbi despre procedura de evaluare a impactului asupra mediului. Ulterior, Martin Schriever, Senior Advisor la European Investment Advisory Hub în cadrul BEI, va prezenta conceptele de finanţare şi programul de implementare a proiectului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.

Municipalitatea ieşeană a început demersurile pentru acest proiect la sfârşitul anului 2016, iar prin intermediul unei hotărâri a Consiliului local a fost aprobată transmiterea unui teren, în suprafaţă de 120.000 de metri pătraţi, amplasat în zona Moara de Vânt, din domeniul public al Primăriei Iaşi în domeniul public al statului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cătălin Predoiu, omul care are intrare la americani. CE SE NEGOCIAZĂ?

    Ca un înalt oficial român, din politică ori din...

    Ce face fondatorul controversatei companiei BlackWater, aliat al lui Trump

    Erik Prince, fondatorul companiei militare private americane Blackwater (acum...

    Președintele liberal al CJ Ilfov: Nu pot să tac după ultimele ale lui Ciucu

    Eu rămân consecvent: Ilfovenii nu sunt cetățeni de mâna...

    Noul om cheie de la Teheran

    Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a emis...

    Articole relationate

    Categorii populare

    Articolul precedent
    Articolul următor