spot_img
duminică, 22 februarie, 2026
2.4 C
București

Sorin Lavric (AUR): Toate aceste inechități sociale, pe care guvernele trădătorilor care au condus țara în ultimii 34 de ani le-au indus în societatea românească, trebuie să dispară de urgență

Cu deficitul bugetar ajuns la 3,2% din PIB, aproape dublu față de anul trecut, cu inflația care a crescut în ritm galopant prețurile la toate produsele de bază, cu recesiunea economică care bate tot mai intens la porțile României, guvernul covrigarului Ciolacu se gândește să arunce către pensionari câte o ciozvârtă în prag de alegeri, scopul evident fiind acela de a le cumpăra voturile, nu grija și responsabilitatea față de cei care au ieșit deja din câmpul muncii, afirmă senatorul AUR Sorin Lavric.

CE MAI SUSȚINE SORIN LAVRIC:

Deși, cu ajutorul televiziunilor cumpărate cu bani grei de la bugetul de stat, covrigarul Ciolacu anunță zilnic că a găsit tot felul de soluții fanteziste, de la deduceri fiscale imposibil de aplicat, până la acordarea unor bonificații sub forma unor carduri pentru cei 2,4 milioane de pensionari cu pensii sub 2000 de lei, în realitate acest guvern de habarniști nu au nici cea mai vagă idee cum să dreagă situația economică din ce în ce mai dificilă în care se găsește țara și care se răsfrânge asupra vieții tuturor, mai ales, asupra pensionarilor cu venituri scăzute care abia își mai duc traiul de pe o zi pe alta. 

Însă, în ciuda tuturor acestor dificultăți economice care apasă foarte greu pe umerii pensionarilor, guvernul Ciolacu nu se gândește nici măcar o secundă să elimine celebrele pensii speciale care secătuiesc lună de lună bugetul țării, acestea fiind virate exclusiv în conturile securiștilor, turnătorilor și șmecherilor care au ocupat funcții grele, de unde au distrus multe destine prin deciziile toxice pe care le-au luat de-a lungul timpului. Astfel, în timp ce pensionarii de rând trebuie să aștepte mila guvernului, deținătorii de pensii speciale, de 4500 de euro pe lună,  se lăfăie în lux și opulență. 

Toate aceste inechități sociale, pe care guvernele trădătorilor care au condus țara în ultimii 34 de ani le-au indus în societatea românească, trebuie să dispară de urgență. De aceea, în acest an, toți românii, indiferent că sunt pensionari, studenți sau oameni activi, trebuie să iasă în număr cât mai mare la vot și să-i pedepsească pe cei care le-au furat speranțele într-un viitor mai bun. Doar Partidul Alianța pentru Unirea Românilor este alături de poporul român în această luptă. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Diversiunea lui Miruță in Gorj

    Demagogia nu ține loc de soluții pentru Gorj! Administrația...

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

    Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat...

    Semne că urmează un atac in Iran

    Statele Unite au început să evacueze trupele staționate în...

    Trupele de elită cubaneze obligate să plece din Venezuela

    Consilierii militari și trupele de elită cubaneze părăsesc Venezuela,...

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Articole relationate

    Categorii populare