Sorin Lavric (AUR): În timp ce coaliția PSD-PNL se pregătește să fraudeze alegerile, ca să pună din nou stăpânire pe toată țara, economia țării a ajuns în colaps, acest lucru fiind confirmat de economistul șef al BNR, domnul Valentin Lazea, care ne-a anunțat că viața de „huzur” de până acum a românilor s-a cam încheiat

Că actuala coaliție aflată la guvernare are deja reflexe comuniste nu mai este nicio o noutate pentru nimeni. Comasarea alegerilor locale cu alegerile europarlamentare, cu încălcarea tuturor regulilor democratice, precum și a recomandărilor făcute de către Comisia de la Veneția, demonstrează din plin deprinderile dictatoriale ale celor două partide.Iar în timp ce coaliția PSD-PNL se pregătește să fraudeze alegerile, ca să pună din nou stăpânire pe toată țara, economia țării a ajuns în colaps, acest lucru fiind confirmat de economistul șef al BNR, domnul Valentin Lazea, care ne-a anunțat că viața de „huzur” de până acum a românilor s-a cam încheiat, afirmă senatorul AUR Sorin Lavric.

Mai mult, domnul Lazea ne-a prezentat și o strategie de supraviețuire pentru vremurile negre care ne așteaptă: să refolosim lucrurile uzate, să le reparăm, să sortăm plasticele (pe vremuri se colectau borcane), să mergem mai mult cu transportul în comun și cu trenul, mai puțin cu avionul. Cum domnul Valentin Lazea nu putea lansa aceste avertismente în spațiul public așa de capul lui, înseamnă că trebuie să ne pregătim de tot ce este mai rău. Inclusiv de raționalizarea alimentelor ca pe vremea comuniștilor.Pentru a putea stopa dictatura PSD-PNL este o singură soluție. Ca românii să vină în număr cât mai mare la vot și să aleagă AUR, singurul partid care are forța să oprească dezastrul care se prefigurează după decembrie 2024, mai spune Lavric.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Articole relationate

    Categorii populare