Sondaj Reuters în Partidul Republican: Trump-47%, DeSantis-19%

Donald Trump domină competiţia internă republicană pentru alegerile prezidenţiale din Statele Unite de anul viitor, având un sprijin de 47% în Partidul Republican, mult peste cel de 19% pentru guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, indică rezultatele unui nou sondaj Reuters/Ipsos publicate miercuri conform Agerpres.

Ancheta sociologică, realizată în perioada 10-17 iulie, arată că Trump, care a fost preşedinte al SUA în perioada 2017-2021, a câştigat patru puncte procentuale faţă de un sondaj Reuters/Ipsos similar realizat în luna iunie.

Ceilalţi candidaţi republicani se află mult în urma lui Trump şi DeSantis. Astfel, Vivek Ramaswamy este creditat cu 9% din intenţiile de vot (de trei ori mai multe decât in iunie), iar fostul vicepreşedinte american Mike Pence cu 7%.

În tabăra democrată, actualul preşedinte al ţării Joe Biden are o susţinere de 63%. El este urmat la mare distanţă de Robert F. Kennedy Jr., cu 15% din intenţiile de vot.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare