Socialiștii au câștigat prezidențialele din Bulgaria, guvernul de dreapta va demisiona

Fostul șef al forțelor aeriene din Bulgaria, candidatul socialist Rumen Radev, a câștigat al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, conform sondajelor la ieșirea de la urne, citate de Reuters.

Radev, 53 de ani, a obținut 58 % din sufragii, în timp ce candidata proeuropeană din partea GERB, Țețka Țatceva, 58 de ani, a obținut 35,7%.

Premierul Bulgar Boiko Borisov a reiterat duminică intenția de a demisiona dacă Țețka Țatceva, candidata la președinție pe care o susține, pierde cursa în favoarea candidatului sprijinit de socialiști, Rumen Radev, informează Novinite.

„Vă imaginați cum ar fi să ies mâine și să spun că m-am răzgândit?” a declarat Borissov după ce și-a exprimat opțiunea de vot în cadrul celui de-al doilea tur al scrutinului prezidențial.

Borisov a anunțat că va demisiona dacă Țatceva pierde primul tur de scrutin, însă a amânat decizia până după al doilea tur.

„GERB [Cetățeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei] nu va rămâne la putere nici măcar o secundă dacă pierdem azi (duminică)”, a spus premierul bulgar, aflat la jumătatea mandatului. DE asemenea, a mai subliniat că nu va participat nici la formarea unui alt guvern în cadrul mandatului actualului Parlament dacă Țatceva pierde alegerile.

„Dacă vom avea sau nu o criză politică depinde de populație”, a mai spus Borissov.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare