Home highlight ȘMECHERIA LUI RELU FENECHIU ACCEPTATĂ DE DNA: Va fi liber de Crăciun

ȘMECHERIA LUI RELU FENECHIU ACCEPTATĂ DE DNA: Va fi liber de Crăciun

0

Relu Fenechiu ar putea fi liber de Crăciun, scrie Ziarul de Iași.

Fostul lider liberal a semnat vineri un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA în dosarul în care este acuzat că a cerut şpagă aproape un milion de euro pentru contracte informatice. El a fost de acord să primească o condamnare de 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare, pedeapsă în premieră în dosarele de mare corupţie din România. Recunoaşterea lui Fenechiu ascunde în spate o chichiţă legislativă ce poate face ca fostul lider liberal să nu facă nicio zi de puşcărie din noua condamnare. Această pedeapsă este concurentă cu cea pe care Relu Fenechiu o execută deja, astfel încât, după contopire, liberalul ar putea scăpa în totalitate de ea. Cel mai pesimist scenariu în cazul lui Fenechiu, catalogat de specialiştii în Drept contactaţi de „Ziarul de Iaşi” ca improbabil, ar fi adăugarea unui spor de pedeapsă. Dacă lucrurile merg bine pentru el, poate fi liber până la Revelion, spune ZI.

Faptele recunoscute de DNA în acest nou dosar s-au produs în perioada în care încă mai era în vigoare vechiul Cod Penal. Vechea legislaţie prevedea că infracţiunile sunt concurente, adică pot fi contopite, atunci când „două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnatã definitiv pentru vreuna dintre ele.” La momentul la care Fenechiu comitea aceste fapte, el nu era condamnat în acest dosar, astfel încât pedeapsa de 5 ani primită în dosarul „Transformatorul” va fi contopită cu cea de 3 ani şi 10 luni primită acum. „Vechea legislaţie stabilea, la contopire, că pedeapsa finală este constituită din condamnarea cea mai grea, la care se putea adăuga un spor de pedeapsă. Acest spor se acorda destul de rar, dar, fiind vorba de Fenechiu, e posibil să i se mai adauge vreo 6 luni la pedepsă”, ne-a spus un specialist în Drept, care a dori să-şi păstreze anonimatul. În traducere liberă, fiind concurente, din cele două pedepse ale lui Fenechiu va rămâne doar una, care poate sau nu să fie mărită de judecător. De menţionat că vechea legislaţie oferea magistraţilor posibilitatea să acorde un spor de pedeapsă de până la maximum cuantumului infracţiunii celei mai grele. În cazul lui Fenechiu, cei 5 ani au fost acordaţi pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, care, pe vechiul Cod, avea un maximum stabilit la 15 ani. Nu există însă precedente juridice notabile în care sporul de pedeapsă să fi fost mai mare decât pedeapsa în sine, explică Ziarul de Iași.

Ad

Exit mobile version