Șmecheria de milioane de euro a Schweighofer

16 milioane de euro este suma estimată de RISE Project că ar fi fost beneficiul net al companiei austriece Holzindustrie Schweighofer (mai nou, redenumită HS Timber Group), între anii 2010 și 2016, doar din ne-înregistrarea unor diferențe aparent minore, de câțiva centimetri din lungimea lemnului livrat de firmele de exploatare. Hotărârea de Guvern, din luna aprilie a acestui an, prin care se instituie obligația ca lungimea reală a lemnului să fie înregistrată atât de către firmele de procesare, cât și de către transportatori, a dat peste cap șmecheria de milioane de euro a companiei.

RISE Project prezintă, în ancheta Fabrica lemnului dispărut, semnată de Andrei Ciurcanu, o înregistrare audio din care rezultă că directorul general al Holzindustrie Schweighofer, Dan Banacu, avea cunoștință de faptul că pe porțile companiei intră mai mult lemn decât cel înregistrat în acte.

„Am revenit la discuția cu lungimile, că sunt nominale, că sunt reale. Dânșii (autoritățile de control) spun că dacă am măsura corect, la lungimea efectivă a piesei, nu ar mai exista diferențele astea”, se aude vocea lui Dan Banacu, directorul general Holzindustrie Schweighofer într-o înregistrare audio obținută de reporterii RISE.

Directorul primește imediat răspuns de la un subaltern: „Corect, dar dacă și furnizorul o să treacă la lungimi reale.”

În scurt timp, pe înregistrare, se aude și vocea unui al treilea bărbat, care recunoaște același lucru: „Va trebui cumva automat furnizorul să treacă și el la lungimi reale, pentru a se apropia de cantitate. E foarte sensibilă asta, da?”, adaugă el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare