Slovacii consideră SUA şi NATO vinovate de criza ucraineană

Peste 44% dintre slovaci consideră că SUA şi NATO sunt răspunzătoare pentru sporirea tensiunilor legate de Ucraina, în timp ce 34% sunt de părere că Rusia se află la originea situaţiei actuale, indică un sondaj realizat de agenţia Focus, transmite luni euractiv.com conform Agerpres.

Pe categorii de vârstă, ancheta sociologică arată că 42% dintre slovacii cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani cred că Rusia este cauza tensiunilor actuale privind Ucraina, iar 39% cred că NATO şi SUA poartă această vină. În rândul slovacilor cu vârste peste 65 de ani, doar 27,5% cred că Moscova este vinovată.

Rezultatele sondajului nu sunt surprinzătoare întrucât Slovacia este ţara cea mai pro-rusă din regiune, opiniile favorabile faţă de Moscova fiind răspândite mai ales printre persoanele în vârstă, notează Euractiv.

Partidul SMER, al fostului premier Robert Fico şi care a pierdut poziţia dominantă în politica slovacă după asasinarea jurnalistului de investigaţii Jan Kuciak, şi-a intensificat recent retorica antiamericană pentru a atrage noi alegători.

Potrivit sondajelor, această strategie a SMER dă rezultate în pofida numărului mare al acuzaţiilor de corupţie. Sentimentele rusofile sunt dominante în special în interiorul partidelor Slovacia Noastră şi Republica.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a folosit pentru atacarea Qatar Energy rachete sofisticate care evită sistemul Patriot

    În atacurile asupra instalațiilor de producție ale Qatar Energy...

    Iranul susține că are arme surpriză

    Iranul a trecut de la o strategie defensivă la...

    Războiul cu Iranul a paralizat piața americană de petrol și gaze

    Războiul SUA cu Iranul a dus la oprirea tranzacțiilor...

    Rusia: Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul conducerii sale

    Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul...

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    Articole relationate

    Categorii populare