Slovacia vrea să modifice acordul militar cu SUA

Slovacia va reconsidera termenii acordului de apărare cu Statele Unite, a declarat noul ministru al Apărării al Republicii Robert Kaliniak. 

„La întâlnire, i-am transmis ambasadorului SUA poziția guvernului slovac – nu vom trimite noi transporturi din depozitele de muniții slovace în Ucraina și acordul de apărare trebuie revizuit”, a scris Kaliniak sâmbătă pe pagina sa de la rețeaua de socializare Facebook după o întâlnire cu ambasadorul SUA în Slovacia.

Anterior, noul prim-ministru al Slovaciei, Robert Fico , a declarat că acordul de cooperare militară încheiat cu Statele Unite trebuie revizuit pentru a realiza condiții mai favorabile pentru țară. El a declarat că „cehii au semnat un acord de apărare cu Statele Unite, similar cu cel a semnat Slovacia cu Statele Unite în urmă cu un an, dar l-au făcut în condiții fundamental mai bune”.

Slovacia a încheiat un acord de cooperare militară cu Statele Unite în februarie 2022, care dă americanilor dreptul de a folosi două aerodromuri și își cimentează angajamentul de a investi 100 de milioane de dolari în modernizarea infrastructurii de apărare a statului est-european. Documentul a fost primit în mod ambiguu în Slovacia; în țară a avut loc un miting pentru a cere refuzul semnării acestui acord.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare