Situație explozivă în Valea Uzului: Meleșcanu sunat de la Budapesta pentru a ”evita atrocitățile fizice”. Ungaria acuză Oficiul National Pentru Cultul Eroilor din România

Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, a discutat la telefon cu ministrul român de externe, Teodor Meleşcanu, şi i-a cerut ca, la evenimentele de joi din Valea Uzului, partea română să nu dea prilej provocărilor şi să ia toate măsurile pentru a evita atrocităţile fizice, a informat, joi, agenţia ungară de presă MTI, Tamás Menczer, secretarul de stat, responsabil pentru informare şi imaginea în străinătate a Ungariei.

În comunicat se arată că ministrul român de externe a dat
promisiuni în acest sens.

“Poziţia maghiară este neschimbată: pentru noi, România este o
ţară importantă datorită maghiarilor din Transilvania, totodată
este şi un important partener economic, comercial şi suntem
interesaţi în relaţiile bilaterale echilibrate aflate în curs de
dezvoltare”, se arată în comunicat, subliniind şi faptul că, în
acelaşi timp, atrage atenţia în privinţa cimitirului militar din
Valea Uzului, ca urmare a transformării acestuia contrar
legislaţiei româneşti.

Se mai precizează în comunicat că, bineînţeles, toată lumea are
dreptul să-şi comemoreze proprii eroi, morţii săi, dar acest lucru
nu se poate face în mod ilegal, prin încălcarea drepturilor altora.

În ultimele luni, Ministerul ungar al Afacerilor Externe şi al
Comerţului Exterior, precum şi Direcţia pentru Memoria Militarilor
şi Ocrotirea Cimitirelor Militare care s-a autosesizat, au iniţiat,
în mod repetat, negocieri privind situaţia din cimitirul militar
Valea Uzului, în vederea amplasării, în mod demn, a soldaţilor
ucişi în războaiele mondiale, precum şi pentru crearea condiţiilor
necesare unei comemorări demne, a scris Tamás Menczer, adăugând că,
din păcate, Oficiul National Pentru Cultul Eroilor din România nu a
răspuns la aceste solicitări.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump se pregătește să îl execute pe șeful FBI

    Directorul FBI, Kash Patel, va fi probabil demis, a...

    Povesti șocante din armata ucraineană: Au mâncat zăpadă, …râme și au slăbit 40 kg

    Au mâncat zăpadă, …râme și au slăbit 40 kg. Anton...

    Războiul din Iran scumpește ciocolata Dubai

    Războiul din Iran a provocat o creștere bruscă a...

    Andrei Caramitru: 90% din români „nu țin minte sau înțeleg mai mult decât o frază simplă”

    Politicienii noștri sunt un DEZASTRU pe comunicare. CATASTROFĂ Așa...

    Orbán renunță la mandatul parlamentar

    Prim-ministrul ungar in exercițiu Viktor Orbán a renunțat la...

    Super iahtul unui oligarh rus traversează Strâmtoarea Hormuz

    Super iahtul „Nord”, cel mai probabil deținut de oligarhul...

    Articole relationate

    Categorii populare