Pe 11 mai, Sinodul Sfânt al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei Autocefale (PȚU) l-a canonizat pe mitropolitul Eugenie Hacman, trecându-l în rândul sfinților ucraineni, relatează presa cernăuțeană. Eugenie Hacman (1793-1873) a fost primul Mitropolit al Bucovinei, o figură istorică marcantă, dar extrem de controversată, în special în contextul luptei de emancipare națională a românilor din Bucovina în secolul al XIX-lea. Hacman s-a născut în 1793 în satul Vaslăuți, în ținutul Cernăuți, într-o familie de țărani români originară din părțile Hotinului — origine pe care istoriografia ucraineană o contestă, prezentându-l drept ucrainean. Istoricii români îl descriu drept un „român sadea” care și-a trădat propria neam în favoarea autorităților habsburgice și a elementului rutenesc, scrie Buc Press din Cernăuți.
CE MAI SUSȚINE BUCPRESS:
Ca episcop și mai târziu mitropolit, Hacman a condus eparhia autoritar, favorizând sistematic introducerea limbii germane în administrația ecleziastică și promovând rutenii în funcții în detrimentul românilor. A interzis preoților să frecventeze teatrul românesc și i-a criticat public pe cei care „tulbură și amăgesc poporul prin nesocotite idealuri naționale”. A răspândit zvonuri că preoții români ar nutri simpatii pentru Carol de Hohenzollern și că ar aștepta o invazie din Principatele Unite Române. Decizia sa de a impune slujbele în limba ruteană la Catedrala mitropolitană din Cernăuți a declanșat proteste și demonstrații ale românilor în 1866 și 1867. A contribuit și la fondarea organizației rutene Ruska Besida. Datorită atitudinii sale pro-rutene, dușmanii săi din epocă l-au supranumit trădător, iar necrologul din ziarul Albina a fost nemilos: „Nume străin a purtat, străinilor le-a servit, în străinătate a și murit, precum merita. Sărman pământ, țărână nefericită, tu să păstrezi rămășițele omului care ți-a făcut atâtea nedreptăți”.
Pe de altă parte, Hacman a contribuit la construirea Catedralei Pogorârea Sfântului Duh din Cernăuți și a Palatului mitropolitan, a militat pentru deschiderea Universității din Cernăuți și a sprijinit construirea de noi biserici. În 1914, o comisie bisericească a constatat neputrezirea rămășițelor sale — semn recunoscut în tradiția ortodoxă drept indiciu al sfințeniei.
Bisericile ortodoxe din Ucraina îl prezintă ca pe un lider spiritual, luminător și apărător al credinței ortodoxe — calificative pe care comunitatea românească nu le-a împărtășit niciodată.
