Sinn Fein, fosta aripă politică a Armatei Republicane Irlandeze, a câștigat alegerile făcând primul pas spre ieșirea din UK

Sinn Fein, fosta aripă politică a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), a calificat prima sa victorie din istoria Irlandei de Nord drept „un moment definitoriu” pentru regiunea aflată sub control britanic şi a cerut începerea unei dezbateri pe tema reunificării cu Republica Irlanda, la un veac de la „partiţia” insulei.

Sinn Fein (republican, naţionalist) a obţinut 29% din voturi, faţă de 21,3% înregistrate de către Partidul Democratic Unionist (DUP, probritanic), potrivit rezultatelor oficiale, transmite Reuters, care menţionează că, deşi numărătoarea finală nu este încă încheiată, analiştii sunt de părere că Sinn Fein nu mai poate fi ajuns din urmă.

„Astăzi reprezintă un moment foarte semnificativ al schimbării. Este un moment definitoriu în politica noastră şi pentru poporul nostru”, a declarat şefa partidului, Michelle O’Neill, fiica unui fost militant al IRA, care a adăugat că, acum, ar trebui să existe o „dezbatere onestă” în jurul obiectivului partidului de unire a teritoriului cu Republica Irlanda.

Întrebată de un jurnalist dacă se aşteaptă să devină primul premier naţionalist irlandez, ea a răspuns: „Poporul a vorbit”.

DUP a recunoscut sâmbătă că republicanii din Sinn Fein sunt pe cale să înregistreze o victorie istorică la alegerile locale, transmite AFP.

„Însă victoria Sinn Fein nu va schimba statutul regiunii, dat fiind că un referendum pentru ieşirea din Regatul Unit este la discreţia guvernului britanic şi, cel mai probabil, la ani distanţă, notează Reuters.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Bătălia pentru postul de ambasador american in Rusia și cine joacă

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff influențează procesul de selecție...

    Demonstrații uriașe in Irak împotriva intervenției americane in Iran

    Zeci de mii de susținători ai influentului cleric șiit...

    Articole relationate

    Categorii populare