Singurul județ din Transilvania unde a câștigat PSD

„Partidul Social Democrat a câștigat alegerile atât la nivel național, cât și la nivelul județului Hunedoara unde am obținut aproape 40% din voturile hunedorenilor care s-au prezentat la urne. Sunt convins că, dacă actualul guvern ar fi asigurat măsuri mult mai sigure pentru vot, numărul alegătorilor ar fi fost mult mai mare, la fel și procentul obținut de PSD.   În ciuda faptului că am fost obligați să ducem o campanie electorală atipică, votul de duminică a demonstrat încă o dată că hunedorenii au încredere în Partidul Social Democrat. Așa cum s-a întâmplat și la alegerile locale din 27 septembrie, locuitorii județului Hunedoara au apreciat atât candidații, cât și programul electoral al PSD. Le mulțumesc hunedorenilor pentru încredere, asigurându-i că, atât la nivelul administrației județene, cât și la nivelul Parlamentului, aleșii PSD vor performa în interesul tuturor cetățenilor. Cele aproape 40 de procente obținute în urma scrutinului, plasează organizația județeană a PSD Hunedoara pe un loc fruntaș în țară, dar mai ales în Transilvania. Le mulțumesc colegilor mei din organizație care au făcut eforturi deosebite în această campanie electorală și care au rămas mobilizați de la conceperea materialelor de campanie, până la numărarea voturilor din ultima secție! În ultima săptămână, am fost nevoit să stau departe de colegii mei, dar i-am simțit aproape în fiecare zi, i-am văzut dedicați și organizați. Efortul colegilor mei: candidați, primari sau membri ai staff-ului de campanie, reprezentanți în birouri și secții de votare, demonstrează unitatea și solidaritatea echipei social-democrate. Deși, politic, PSD a câștigat și alegerile parlamentare, cei care vor avea cu adevărat de câștigat sunt românii, deci și hunedorenii!Dumnezeu să ne ajute!”, a transmis luni dimineață președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare