Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane i-a răspuns, luni, ministrului interimar Radu Miruţă, după ce acesta a anunţat că lansează un formular simplu pe care orice călător care a avut o experienţă neplăcută îl poate completa. Potrivit sindicatului, calea ferată are nevoie de investiţii şi decizii, nu doar de campanii de imagine şi realitatea căii ferate româneşti nu poate fi înţeleasă doar prin intermediul unui formular online sau din perspectiva unei călătorii cu trenul. Federaţia îi cere ministrului Miruţă, dacă vrea să vadă adevărata stare a căii ferate, să meargă şi în depouri, în triaje şi în ateliere. ”Acolo veţi întâlni oameni care, în ciuda lipsei pieselor, a subfinanţării şi a echipamentelor învechite, fac zilnic imposibilul pentru ca trenurile să circule”, mai spun sindicaliştii.
”Orice demers prin care vocea publicului călător ajunge în atenţia autorităţilor este binevenit. Totuşi, realitatea căii ferate româneşti nu poate fi înţeleasă doar prin intermediul unui formular online sau din perspectiva unei călătorii cu trenul. Pentru a înţelege de ce apar întârzieri de sute de minute, de ce locomotivele se defectează, de ce instalaţiile de climatizare nu funcţionează sau de ce materialul rulant este tot mai greu de menţinut în exploatare, este necesar ca ministrul să fie prezent acolo unde aceste probleme se nasc: în depouri, în triaje şi în atelierele de reparaţii”, subliniază Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane.
Sindicatul mai spune că acolo va vedea cu propriii ochi lipsa pieselor de schimb, lipsa resurselor financiare şi eforturile extraordinare pe care salariaţii le depun zilnic pentru a menţine trenurile în circulaţie în condiţii de siguranţă şi va înţelege că multe reparaţii sunt amânate nu din lipsă de profesionalism, ci din lipsa mijloacelor necesare.
”Este important ca domnul ministru să discute cu mecanicii de locomotivă, revizorii tehnici, electricienii, lăcătuşii, personalul din depouri şi din triaje, dar şi cu şefii de tren şi casierii, cei care sunt permanent în contact cu publicul călător şi care, de cele mai multe ori, sunt primii apostrofaţi pentru întârzieri, lipsa aerului condiţionat, defectările locomotivelor sau alte neajunsuri pe care nu ei le-au generat. Ei sunt cei care cunosc cel mai bine realitatea din teren şi care încearcă, în fiecare zi, să compenseze prin profesionalism lipsurile unui sistem aflat de ani de zile în suferinţă”. explică Fedeţia.
Sindicatul mai spune că nu se poate ignora faptul că ”locomotivele, vagoanele şi numeroase instalaţii feroviare au o vechime de aproximativ 40 de ani şi în acelaşi timp, investiţiile au fost amânate ani la rând, iar subfinanţarea a devenit o constantă.
”Mai mult, exact într-un moment în care sistemul avea nevoie de finanţare şi modernizare, bugetele au fost blocate şi au fost impuse reduceri importante. Nu poţi cere servicii de calitate, punctualitate şi confort în condiţiile în care resursele necesare funcţionării sunt diminuate”, explică Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane.
”Este bine că publicul călător are posibilitatea să transmită reclamaţii şi sesizări. De altfel, călătorii au făcut acest lucru şi până acum. Problemele sunt cunoscute de ani de zile, atât de operatorii feroviari, cât şi de Ministerul Transporturilor. Diferenţa nu o va face numărul sesizărilor, ci capacitatea autorităţilor de a transforma aceste semnale în decizii şi investiţii. Dacă există disfuncţionalităţi sau responsabilităţi individuale, autorităţile statului au toate pârghiile legale pentru a verifica, a identifica responsabilităţile şi a lua măsurile care se impun. Nu este însă corect ca degradarea unui sistem subfinanţat timp de decenii să fie pusă exclusiv în seama salariaţilor care îşi fac datoria în fiecare zi”, mai transmite sindicatul.
Potrivit Federaţiei, calea ferată nu se schimbă prin campanii de imagine şi nici doar prin postări în mediul online ci se schimbă prin investiţii, prin bugete care răspund nevoilor reale ale sistemului şi prin decizii asumate.
”Domnule ministru, dacă doriţi să cunoaşteţi adevărata stare a căii ferate, mergeţi şi în depouri, în triaje şi în ateliere. Acolo nu veţi găsi doar reclamaţii, ci şi cauzele lor. Acolo veţi întâlni oameni care, în ciuda lipsei pieselor, a subfinanţării şi a echipamentelor învechite, fac zilnic imposibilul pentru ca trenurile să circule”, transmite preşedintele Federaţiei, Grigore Mare.



