Simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a trecut de Comisia juridică a Camerei Deputaților. Gabriela Horga: Este o măsură binevenită pentru #reducereabirocrației

Astăzi în Comisia juridică a Camerei Deputaților au fost adoptate amendamentele pe care le-am depus împreună cu colega mea, deputatul #PNLDiana Morar, la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2020 privind măsuri în domeniul registrului comerţului, în sensul simplificării unor activități. Acestea se refereau la #simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului, a anunțat deputatul PNL Gabriela Horga pe facebook.

Oficiul Registrului Comerțului va transmite informaţiile din declaraţiile-tip pe proprie răspundere cu privire la îndeplinirea condiţiilor de funcţionare/desfăşurarea a activităţii pentru sediul social/profesional şi/sau sedii secundare şi datele de identificare ale persoanelor înregistrate autorităților competente în domeniul autorizării funcţionării doar pe cale electronică, nu și copiile declarațiilor-tip ca până acum, în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării în registrul comerţului. Este o măsură binevenită pentru #reducereabirocrației în activitatea de înregistrare în registrul comerțului și face parte din seria demersurilor pentru revizuirea legislaţiei în vederea #simplificării şi #digitalizării procedurilor de înfiinţare a unei #firme. Proiectul de lege va fi supus aprobării plenului săptămâna viitoare, mai spune Horga.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare