Simion: AUR va vota împotriva proiectului privind pensiile speciale. Forma asta este inacceptabilă

Preşedintele AUR, deputatul George Simion, a spus că deputaţii din grupul său vor vota împotriva proiectului de lege privind pensiile speciale, pentru că „taie doar 10% din cuantumul pensiilor speciale” şi are o formă „inacceptabilă”.

„Domnule Cătălin Dulă, sper că şi anul viitor o să luptaţi pentru tăierea pensiilor speciale, când nu veţi mai fi în Parlament. Aţi comis o eroare, nu doar dumneavoastră veţi vota împotriva acestei forme a legii care taie doar undeva la 10% din cuantumul pensiilor speciale. O să aşteptăm şi vom cere supunerea la vot amendamentelor noastre care au fost respinse în comisii. Colegii noştri au votat la Senat în speranţa că orice tăiere din pensiile speciale este bună, dar forma asta este inacceptabilă şi AUR se opune acestei forme prin care vă faceţi că faceţi”, a spus Simion în plenul Camerei Deputaţilor.

El a adăugat că prin această lege nu este tăiată nicio pensie specială şi, mai rău, pune categorii întregi sociale „în tagma jefuitorilor”.

„Aţi spus aici poliţişti, militari care au pensii de 3.000 – 3.500 de lei şi teoretic ar fi speciali. Acelea sunt pensii de serviciu şi nu faceţi ce ar trebui să faceţi, nu tăiaţi pensiile nesimţite de 7.000, 8.000, 10.000 de euro. Cu asta avem a ne lupta şi asta trebuia să faceţi dacă voiaţi să vă luaţi rolul în serios”, a încheiat Simion.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Coreea de Nord se distanțează de Iran pentru a juca cu americanii

    Coreea de Nord se distanțează de Iran, cu care...

    Prețul litrului de motorină in Germania a ajuns la 2,44 euro

    Prețul litrului de motorină a atins duminică un nou...

    Liberalii din Reșița au transformat Târgul de Paști într-o afacere cu sutiene și chiloți

    Oficialii Primăriei Reșiței au dezvăluit pentru Express de Banat...

    Trump nu vine la București

    Donald Trump a răspuns la invitaţia preşedintelui Nicuşor Dan...

    Trump jr vrea să facă afaceri in Srpska

    Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, va...

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Articole relationate

    Categorii populare