de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
Știrea zilei e că pleacă de la post, după doar 391 de zile de mandat, cel mai neinspirat și mai incorect ambasador care a decins vreodată pe pămîntul României, americanul Adrian Zuckerman. O plecare aparent misterioasă, prin rapiditatea derulării ei, dar care are o explicație: considerat unul dintre diplomații care au rușinat obrazul Americii peste hotare, Zuckerman era deja pe lista neagră a noii administrații, alături de alte cîteva nume de același calibru.
Spunem că plecarea lui e aparent misterioaă pentru că există o anume procedură în diplomația americană, care nu prea se regăsește în anunțul de azi al plecării lui Zuckerman, cînd noul președinte încă nici nu a fost instalat oficial. Concret, după alegerea fiecărui nou președinte, toți ambasadorii își prezintă automat demisiile din posturi.
Asta nu înseamnă și plecarea lor, automat. De regulă, toți ambasadorii de carieră rămîn la post, și nici cei politici nu pleacă în bloc, totul rămânînd la latitudinea noului președinte. Plus că, și dacă acesta le-ar accepta demisiile, nu ar avea răgazul înlocuirii lor peste noapte, știute fiind rigorile audierilor candidaților în Senat. Nu s-a întîmplat vreodată ca Foreign Affairs Committee să respingă un candidat, dar se întîmplă adesea să se tărăgăneze mult și bine validarea, vezi chiar cazul lui Zuckerman.
Una peste alta, chiar dacă se acceptă imediat demisiile unor ambasadori politici, ei mai pot adăsta luni bune la post, fie și invocînd situații personale.
Faptul că Zuckerman și-a luat deja rămas bun oficial nu e chiar uzual.
Iar semnalul e că foarte controversatul personaj era de mai mult timp pe o listă neagră la Departamentul de stat.
Donald Trump nu a avut o mînă bună la numirile de ambasadori, poate și pentru că a fost un președinte sui generis, venit din afara sistemului politic. A ridicat cota de ambasadori politici de la uzualul 30% la cca.45% și a numit personaje de-a dreptul dubioase, care au produs adesea mari scandaluri în țările unde au activat.
Un asemenea personaj a fost Adrian Zuckerman.
Foarte probabil, primul ambasador din istorie numit nu pentru contribuția financiară la campania care a dus la alegerea unui președinte, ci pentru banii dați în contul VIITOAREI campanii a acestuia. O procedură instituită de Trump, în premieră, care l-a scutit pe Zuckerman de riscurile de a da bani de pomană.
Pentru că donațiile din campanie aduc posturi doar dacă cel sprijinit cîștigă. În cazul lui Zuckerman, omul său deja cîștigase.
Senatoarea democrată de Massachussets, Elizabeth Warren, avertiza acum doi ani:
”Trump a perfecționat afacerea de vînzare a posturilor diplomatice ”șmechere” măscăricilor cu bani. În administrația Trump, 1 milion de dolari vă cumpără o numire în Bahamas – chiar dacă nu sunteți sigur ce înseamnă asta. Pentru 2 milioane de dolari, puteți deveni ambasador la Națiunile Unite. Trump a propus ambasador în România un avocat imobiliar acuzat de hărțuire sexuală. În Africa de Sud a propus un designer de poșete”.
Ce-i drept, ”măscăricii” cu bani ai lui Trump chiar și-au dat în petec. În Marea Britanie, ambasadorul lui Trump a făcut presiuni pe guvern să organizeze un mare turneu de golf pe un teren al acestuia; în Africa de sud, fabricanta de poșete Lana Marks a vrut să-și numească fiul pe postul de chief of staff; ambasadorul Jeffrey Gunter, numit în Islanda a schimbat șapte adjuncți într-un singur an și era obsedat să primească drept de port-armă, ambasadorul la UE, Gordon Sondland s-a implicat în anchetarea afacerilor lui Biden din Ucraina, ambasadorul în Germania, Richard Grenell, a trebuit să demisioneze după declarații care au provocat mari scandaluri, iar în locul său, Trump a propus un fost militar specializat în a aminti trecutul nazist al Germaniei, ceea ce nu prea ar fi ajutat calmării spiritelor.
Probabil că niciun alt ambasador al SUA numit de Trump nu a avut o comportare mai scandaloasă și mai neprincipială în raport cu normele diplomatice decît Adrian Zuckerman.
În cele 391 de zile de mandat, Zuckerman a lăsat, din nefericire, impresia că e disperat să își aranjeze niscaiva ploi guvernamentale care să-i aducă o poziție de invidiat precum a unui predecesor, Mark Gittenstein, președintele bănosului Fond Proprietatea.
Nu s-a mai pomenit la noi vreun alt ambasador care să aducă atîtea osanale guvernului și președintelui, unui partid politic, PNL și care să sfideze normele diplomatice pînă la a se implica direct în campania electorală a respectivului partid, cu toate forțele disponibile. Ne aducem aminte inclusiv halucinantele turnee electorale prin care Zuckerman făcea pe agentul electoral pentru candidați ”grei”, precum Ionel Dancă, la Vrancea.
”Sper din toată inima că oamenii o să le dea o șansă să continue acest progres și o să vadă că fac un lucru bun și că aceștia, la rândul lor, vor oferi speranța că viitorul o să fie mai bun și că românii vor avea o parte în acest viitor” spunea diplomatul american în campanie despre liberali.
Cu fiecare ocazie, Zuckerman terfelea opoziția guvernului liberal, adică PSD, pe care nu îl scotea din ”ciumă roșie” și ”baronii penali”.
Dincolo de partizanatul politic deșănțat, Zuckerman a mai avut două marote.
Prima consta în discursuri periodice, delirante am spune, la adresa Chinei ori Rusiei, cu accent mai ales pe compania Huawei, ceea ce, în mod normal, ar fi putut conduce chiar la un conflict diplomatic, noroc că cei criticați nu l-au luat niciodată în serios.
Ar fi fost și greu, cu cineva care declara, textual: ”Mă simt confortabil ca telefonul meu inteligent să vorbească maşinii mele, dar refuz să îl las să comunice cu comuniştii chinezi şi cu statul lor care supraveghează tot”.
Ori una și mai și:
”Eram în București în decembrie 2019; am stat în fața Ministerului de Interne, am citit numele martirilor care și-au pierdut viața acum 30 de ani în revoluția împotriva comuniștilor. Nu vreau copiii români să fie nevoiți să citească numele viitorilor patrioți martiri, din cauza banilor primiți de presa lacomă din partea unor actori comuniști chinezi fără scrupule, pentru a le publica propaganda”.
Noroc cu un premier curajos precum Ludovic Orban, gata să lupte cu pieptul gol cu chinezii: ”Vă mulțumesc, domnule Prim-ministru, pentru că sunteți un lider european și pentru curajul de a înfrunta cea mai nerușinată și arogantă entitate din lume, care comite abuzuri legate de drepturile omului”.
