SEVIL SHHAIDEH ÎI FACE LUI PANDELE CREȘĂ DE LUX DE 2 MILIOANE EURO

Ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, a anunțat, ieri, alocările pentru PNDL 2, programul prin care zeci de miliarde de lei se alocă de la bugetul statului aleșilor locali din regiuni mai necăjite, pentru a stimula dezvoltarea acestora precum reabilitări de drumuri, consolidări de școli sau rețele de apă.Printre marii beneficiari ai programului se numără orășelul condus de soțul primarului general al Capitalei, am numit Voluntari, localitate care nu stă chiar rău la capitolul buget, dat fiind numărul bogătașilor cu vile din zonă, plătitori de taxe, scrie Inpolitcs.

.

Untitled

Ca să vă faceți o idee asupra generozității guvernamentale, ministresa Shaideh a alocat orașului lui Florentin Pandele, pe lîngă alți bani, halucinanta sumă de peste două milioane de euro doar pentru extinderea creșei de copii Prichindel 2, din Bd.Dunării nr.71, vezi foto.

img1

Important de reținut: nu e vorba de o construire de la zero, ci doar de o extindere a capacităților actuale. Spre comparație, în Voluntari e scoasă la vînzare, în această perioadă, cu suma de doar 1.1 milioane euro, o superluxoasă și uriașă vilă, nou-nouță, cu 23 de camere și 2600 metri pătrați de teren.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare