spot_img
4.8 C
București
joi, noiembrie 14, 2024
AcasăAnalizeServiciile speciale americane în România pe urmele ISIS

Serviciile speciale americane în România pe urmele ISIS

-

- Reclama -

PRELUARE CRISTOIU BLOG:

- Reclama -

Comisia McCaul a Congresului american descrie haosul din Uniunea Europeană: migranți care intră și ies din Italia fără să fie întrebați cum îi cheamă, servicii secrete care nu cooperează, schimburi de informații care se fac “selectiv”, vameși din Spațiul Schengen care verifică doar 30% din pașapoarte.

- Advertisement -
Jihadiști fără frontiereÎn noiembrie 2017, Uniunea Europeană anunța în premieră că pentru bugetul anului 2018 vor fi alocate fonduri pentru “combaterea dezinformării și a știrilor false”, propagate în special dinspre Federația Rusă. Surpriza venea însă dintr-o direcție total neașteptată pentru liderii UE, iar șeful Comisiei Europene Jean Claude Juncker și camarila sa nu au suflat nimic despre acest lucru: un Task-Force de 8 membri ai Congresului american, condus de Michael McCaul (R-Texas), a descris haosul constatat în Uniunea Europeană și a dezvăluit că migrația ilegală spre Europa dinspre state cu activitate terorist- islamistă a devenit un risc (“pericol major”) pentru securitatea Statelor Unite încă din 2015.
Îngrijorarea americanilor se referea

… în special la revenirea acasă (după terminarea luptelor din Siria) a așa-numiților “Luptători Străini”- mercenari din Europa care fuseseră înrolați în grupul terorist sunnit Stat Islamic (aka ISIS, Daesh) și care aveau practic posibilitatea să se îmbarce spre SUA, ajutați de breșele din sistemul de securitate european. McCaul menționa în context că au fost ani când SUA au oferit 10 milioane de vize pentru străinii care solicitau ședere temporară sau permanentă și devenea evident că Europa poate deveni rapid placă turnantă spre State a teroriștilor Daesh reveniți acasă, greu de identificat dacă numele lor nu apare în nicio bază de date. În astfel de situații, Washington activează planul “Combating terrorist and Foreign Fighter Travel”, care îi ajută pe ofițerii din FBI și Secret Service, deplasați în România sau Bulgaria- țări de tranzit pentru “Luptători străini”, să supravegheze și să detecteze istoricul și traseele suspecte ale celor care ar dori să se îmbarce pentru SUA pe un aeroport din Balcani sau care revin dinspre Turcia.

Să reamintim că

.. în decembrie 2017, publicația “Cristoiu Blog” avertiza, citând surse occidentale, că România are cetățeni care au participat activ la luptele din Siria și Irak, înrolați în milițiile Daesh. Așa-numiții “Luptători străini” europeni au călătorit spre Siria invariabil prin Istanbul și au fost repartizați, în general, la unități islamiste din zona Aleppo după trecerea frauduloasă a poroasei frontiere cu Turcia. În 2017 se împlineau 3 ani de la declararea Califatului Islamic de către Daesh și, în același an, Siria și Irak anunțau încheierea operațiunilor împotriva Daesh și recucerirea teritoriilor controlate de teroriști. Nu era, însă, vorba de simple anunțuri: în economia faptelor, încetarea luptelor a sporit exodul “Luptătorilor Străini” spre Europa și revenirea “acasă”, cu consecințele de rigoare. În timp ce Marea Britanie a trimis deja la închisoare un sfert din jihadiștii reveniți în Regat, cu cazuistica anunțată punctual și public, iar Statele Unite publică lista “Luptătorilor Străini” nord-americani, în România guvernează secretomania, iar accesul la orice informație oficială legată de jihadiștii români a fost blocat: Ministerul Afacerilor Externe, Președinția, Ministerul Afacerilor Interne, Administrația Penitenciarelor au invocat de-a valma legislația și secretul de stat pentru a menține o maladivă perdea de protecție pe un subiect de larg interes pentru siguranța națională.

- Advertisement -

Joaca de-a buna guvernare

… a duetului Jean Claude Juncker (șeful- iubitor de vinuri al Comisiei Europene)- Angela Merkel (cancelar al Germaniei- principalul donator pentru “pușculița” UE)- beneficiari ai obedienței unor șefi de stat precum cel al României, a creat monștri în comunicarea serviciilor pan-europene. Grupul Task Force american condus de McCaul constata, de exemplu, că Agențiile de securitate din UE nu cooperează cu Agențiile cu atribuții în protecția granițelor. În alte cazuri, la fel de ridicole, au fost identificate state membre UE care împart informații “preferențial” și evită “contactul” cu alte state membre UE. Americanii au constatat că europenii au pus bazele de date în comun, dar evită să ofere “partenerilor” listele integrale de suspecți islamiști și nu împart informațiile despre “Luptătorii Străini” nici cu Turcia. Mai mult, americanii s-au îngrozit când au aflat că mai puțin de 30% din pașapoartele sunt scanate la intrarea-ieșirea din Spațiul Schengen, fapt care poate fi “invitație la trecere frauduloasă” pentru teroriști: restul pașapoartelor, constatase Task Force-ul american, erau verificate fugitiv-vizual. Reamintim că toate statele UE sunt membre cu drepturi depline ale spaţiului Schengen, cu excepţia Bulgariei, Ciprului, Irlandei, României şi Regatului Unit. În context, americanii sunt nemulțumiți că statele nu completează prompt baza de date a Interpol- spre exemplu, pașapoartele pierdute sau furate din SUA și Europa, care au devenit extrem de valoroase fiindcă pot trimite legal militanți în UE. Lipsa de rigurozitate a europenilor este completată cu diletantismul legislativ al Uniunii: astfel, Daesh este interzis în Europa, dar alte grupuri islamiste active în Siria nu sunt declarate teroriste de UE, așa încât o parte din jihadiștii care revin nu pot fi urmăriți penal fiindcă, potrivit Uniunii Europene, ei s-au bătut “legal” în Siria sau Irak.

Italia primește migranți neidentificați și îi trimite vecinilor

Alte motive de îngrijorare pentru americani s-au referit la gestionarea aiuristică a migrației ilegale dinspre Africa: Task-Force-ul congresmanului McCaul a citat, de exemplu, cazul unui migrant african numit Muhammad care a intrat în Italia după ce a fost “salvat” de ONGuri, fără să fie înregistrat în vreo bază de date. “(…) Niciun polițist, niciun grănicer, nicio înregistrare, nici amprente, nici măcar de unde veneam nu m-au întrebat”, a fost mesajul lui Muhammad pentru investigatorii din SUA. Americanii au aflat ulterior că migrantul a ajuns în Germania fără ca italienii să se sesizeze că l-au avut musafir. Reamintim că premierul Italiei, Matteo Renzi este cel care a solicitat în mai multe rânduri, începând cu 2016, blocarea accesului la finanțări UE ale statelor membre care refuză acceptarea de migranți. Renzi și Claude Juncker nu au luat niciodată în calcul că migranții ilegali pot fi reîntorși în statele lor de origine (cum se întâmpla în anii 90) pentru a se respecta legea europeană, iar incredibilul șantaj politic venea dinspre Executivul unui stat care a permis ca sute de mii de Muhammad anonimi din Africa să treacă granițele Italiei și să se împrăștie în statele vecine, călăuziți cu membri ai unor ONGuri marxiste globaliste din Europa.

Americanii au bătut șaua

… ca să priceapă iapa cu mai mulți ani în urmă – așa cum le dictase rigurozitatea și intenția lor de a declanșa programul “Combating terrorist and Foreign Fighter Travel” în Sud- Estul Europei. În septembrie 2015, ambasada Statelor Unite la București găzduia conferința “Regional Conference on Counter Terrorism and Foreign Terrorist Fighters”, având invitați magistrați și membri ai unor Agenții speciale din România, Bulgaria, Albania, Cipru, Grecia și Turcia- adică tot atâtea țări prin care “Luptătorii străini” puteau pătrunde în UE, în retragerea lor dinspre fronturile Irak și Siria. Pentru un astfel de program derulat peste granițe, Washington-ul ar putea folosi angajați din agenții precum FBI sau Secret Service și vor fi monitorizate deplasările unor persoane între zone “de risc ridicat” (precum Siria) și cele “de risc scăzut”, precum România sau Bulgaria. Aceasta după ce specialiștii anti-terorism americani au constatat că mulți dintre cei înrolați în milițiile Stat Islamic au folosit trasee false la ieșirea sau intrarea în Siria: au cumpărat, de exemplu, bilete New-York spre Atena, dar la sosirea în Europa, s-au îndreptat direct spre Istanbul- Turcia.

Uniunea Europeană, o țară a nimănui

Practic, prin Raportul McCaul, Uniunea Europeană era descrisă ca o țară a nimănui (“No man’s land”), numai bună pentru ca Jean Paul Juncker și salariații săi de lux să arunce cu bani pe fantezii precum “contracararea știrilor false”, reluate cu copy-paste de fătucile din presa aflată sub influența “elitelor” de la Bruxelles sau a controversatului miliardar George Soros. Faptul că delirul politic al UE de a admite, începând cu 2015, milioane de persoane neidentificate în Europa produce azi primejdii mortale nu doar pentru continent, dar și pentru alte țări (precum SUA): Comisia McCaul speră că aceste lucruri vor fi reglementate la nivel diplomatic sau de Agenturi guvernamentale. Neîndoielnic, exportul programului “Combating terrorist and Foreign Fighter Travel” în Europa își are locul său esențial în economia vastă a acestui subiect. Din informațiile deținute, liderii UE, cu toată pretinsa aversiune pentru “știri false”, nu au protestat la publicarea Raportului McCaul și este evident că munca Task-Force-ului american nu se termină aici, el urmând a fi actualizat periodic. Concluziile Comisiei McCaul sunt importante inclusiv prin faptul că semnalează profesionist o zonă de blocaj a politicilor occidentale, unde s-a ajuns prin îndărătnicia dsatrapilor de la Bruxelles de a sfida propria legislație în materie de migrație și azil.

Raportul McCaul menționează

… și aspecte mai insolite ale luptei anti-teroriste: astfel, două agenții guvernamentale nord-americane care trebuiau să organizeze trainiguri în Pakistan (stat afectat masiv de radicalismul islamic) despre fraudarea documentelor de călătorie, s-au lovit de obstacole neprevăzute: una avea o finanțare generoasă, dar niciun oficial pakistanez printre cursanți, iar cealaltă avea cursanți, dar nu avea fonduri. Probabil că americanii fac erori în privința combaterii peste hotare a terorismului islamic: erori determinate- după cum sugerează raportul McCaul- și de dezordinea cumplită în care actuala garnitură de conducere a Uniunii Europene a aruncat europa. Probabil, însă, că tactica administrației Klaus Iohannis și a Agențiilor care compun Consiliul Suprem de Apărare a României, de a nega orice evidențe în privința teroriștilor Daesh care au traversat sau prezumtiv se află instalați în România, este mai sănătoasă decât agitația americanilor lui McCaull: Iohannis știe că, într-o bună tradiție mioritică, cine nu face nimic, nu greșește.(Text și foto: Traian Horia)

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img