Serviciile secrete americane NU REUȘESC să spargă un program de criptare al ISIS

Zeci de persoane din Statele Unite mențin contacte secrete pe internet cu membri sau simpatizanți din alte țări ai grupării jihadiste Statul Islamic (SI), contacte pe care serviciile secrete americane nu le pot monitoriza pentru că sunt criptate, a declarat joi directorul Biroului Federal de Investigații (FBI), James Comey, citat de agenția EFE,  conform Agerpres.

În timpul unei audieri la Comitetul pentru Siguranță Națională din Senatul american, James Comey a precizat că atunci când SI identifică pe rețelele de socializare pe cineva care ar putea simpatiza cu această grupare, îi transmite un program de criptare care face imposibilă interceptarea ulterioară a comunicațiilor.

Imediat ce o astfel de persoană este identificată, ea dispare din rețea datorită respectivului program de criptare, explică directorul FBI, susținând că această instituție nu reușește să spargă respectivul program. Dar el a menționat în continuare că Departementul Justiției discută cu societățile din domeniul IT pentru a găsi o modalitate tehnică de a accesa respectivele comunicații, ținând să adauge că, dacă se va reuși acest lucru, interceptarea se va face numai pe baza unui ordin judiciar.

Întrebat despre posibilitatea ca printre refugiații sirieni pe care Administrația Obama dorește să-i primească în SUA să se infiltreze și teroriști, James Comey a răspuns că ‘nu există risc zero’ și în consecință trebuie ‘să fim atenți’.

La rândul său, directorul Centrului Național Antiterorist din SUA, Nicholas Rasmussen, a declarat că aproximativ 28.000 de persoane au călătorit în ultimii trei ani în zonele controlate de SI, dintre care 5.000 de occidentali, iar în rândul acestora din urmă sunt circa 250 de americani.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare