Șerban Nicolae: Mântuitorul a înviat tot noaptea, s-a şi născut noaptea, ”toate domnişoarele cu barbă o să protesteze”

Senatorul PSD Şerban Nicolae, preşedinte al Comisiei juridice, a declarat ironic în timpul dezbaterilor pe legea graţierii, făcând aluzie la sloganul ”noaptea ca hoţii”, că ”şi Mântuitorul a înviat tot noaptea, s-a şi născut noaptea”, adăugând că ”toate domnişoarele cu barbă o să protesteze”. El i-a anunţat pe membrii Comisiei juridice a Senatului că următoarea dezbatere pe proiectul de lege al graţierii va avea loc miercuri, 19 aprilie, ”pe zi”, transmite news.ro.

Pe parcursul şedinţei Comisiei juridice a Senatului în care s-a vorbit despre proiectul de lege al graţierii, Şerban Nicolae a avut o serie de ironii la adresa celor care au criticat amendamentele sale care prevedeau şi graţierea celor condamnaţi pentru corupţie.

”Mă gândesc foarte serios să adaug la infracţiunile exceptate de la aplicarea graţierii şi faptele de corupţie, astfel încât cele 337 de persoane să nu beneficieze de graţiere şi să nu îngrozească societatea românească cu chipurile lor hâde de infractori periculoşi şi să nu genereze o stare de pericol în societatea românească prin faptul că ar beneficia de un act de clemenţă”, a spus Nicolae.

El i-a numit pe cei care au protestat ”pe internet” împotriva propunerilor sale drept ”domnişoare cu barbă”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii au amenințat părinții români pentru a-i forța să înscrie copiii în clasa cu predare în limba ucraineană

    Anatolii Abgaș, președintele ONG „Agenția de dezvoltare locală Orlivka–Kartal”...

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare