spot_img
duminică, 1 martie, 2026
0 C
București

Sentința în cazul Dragnea amânată pentru 15 mai

Judecătorii Înaltei Curții au amânat pentru 15 mai pronunțarea sentinței în dosarul Referendumul în care inculpat este vicepremierul Liviu Dragnea.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a încheiat în 22 aprilie discuţiile în dosarul privind fraude la referendumul din 2012 şi a stabilit să pronunţe sentinţa în 6 mai în această cauză, care se judecă de aproape un an şi şase luni.

Miercuri, judecătorii instanţei supreme au amânat până în 15 mai pronunţarea deciziei în acest dosar, care nu va fi definitivă, ci va putea fi contestată la Completul de cinci judecători al ICCJ.

Ministrul Dezvoltării şi Administraţiei, Liviu Dragnea, spunea, marţi, că are emoţii, dar este „absolut convins” de nevinovăţia sa şi crede că nici instanţa nu a identificat „vreo probă serioasă”, ci doar afirmaţii şi deducţii.

Întrebat ce va face dacă va fi condamnat, Liviu Dragnea a spus: „Ştiţi bine ce voi face, numai că n-am vrut să răspund niciodată la întrebarea asta din superstiţie. Răspunsul e inclus în întrebare, ştiţi bine ce voi face”

Hot this week

Topics

Mai mult

    Și un fost președinte iranian, ucis in atacurile americano-israeliene

    Fostul președinte iranian Mahmoud Ahmadinejad a fost ucis într-un...

    Iran: Strâmtoarea Hormuz rămâne deschisă petrolierelor

    Strâmtoarea Hormuz rămâne deschisă petrolierelor, a declarat generalul Mohsen...

    SUA: Dacă nu atacam Iranul, ne atacau ei

    Administrația președintelui american Donald Trump a justificat sâmbătă atacul...

    Ambasadorul rus la ONU: Războiul din Iran se va extinde „mult dincolo de Orientul Mijlociu”

    Agresiunea împotriva Iranului amenință să se extindă mult dincolo...

    Cât vor dura bombardamentele americane-israeliene in Iran

    O operațiune militară comună americano-israeliană în Orientul Mijlociu prevede...

    Articole relationate

    Categorii populare