Senatorul PSD Neamţ Răzvan Cuc acuză conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ că a condiţionat prezenţa la un concurs pentru angajarea personalului medical la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ de vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.
Parlamentarul, care a prezentat pe pagina de Facebook şi documentul emis de DSP Neamţ, susţine că sunt încălcate drepturile omului, iar instituţia comite un abuz.
„Concret, Spitalul Judeţean din Piatra-Neamţ are mare nevoie de personal medical. Guvernul-fantomă a scăpat pandemia de sub control şi fiecare unitate medicală din ţara asta face eforturi supraomeneşti ca să facă faţă situaţiei. Spitalul a cerut DSP Neamţ, aşa cum prevede legea, aprobare ca să organizeze un concurs pentru a angaja personal medical. Ce credeţi că au răspuns conducătorii DSP Neamţ? Sub trei semnături şi cu o mare ştampilă pe hârtie, conducătorii acestei instituţii au decis că la concurs pot participa doar ‘persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2’. Acest răspuns nu este doar un abuz sinistru, dar arată cum se propagă mentalitatea de la centrul liberal către funcţionarii instalaţi de ‘echipa câştigătoare’ la conducerea instituţiilor deconcentrate şi descentralizate”, a scris, pe Facebook, Răzvan Cuc.
Parlamentarul a precizat că el este vaccinat împotriva SARS-CoV-2 şi crede că vaccinarea este cea mai bună soluţie pentru a depăşi pandemia.
„Dar încălcarea cu bună ştiinţă a legii şi ignorarea principiilor democratice sunt lucruri de neacceptat. Nu poţi condiţiona un concurs de angajare de statutul de ‘vaccinat’. Da, trebuie luate măsuri de protecţie, dar nu poţi să împarţi lumea în două pentru că aşa l-ai văzut pe şeful tău că face. Suntem oameni liberi şi responsabili, nu stabileşte nici Cîţu, nici Iohannis şi nici vreunul dintre acoliţii lor că oamenii care nu s-au vaccinat trebuie decăzuţi din drepturi”, a adăugat social-democratul.
Senatorul Răzvan Cuc a solicitat demiterea conducerii DSP Neamţ.
UPDATE:
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ susţine că a fost eliminată condiţia vaccinării anti-SARS-CoV-2 la concursul organizat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, pentru angajarea personalului medical.
Directorul DSP Neamţ, Radu Firăstrău, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, că anunţul privind condiţiile concursului „s-a refăcut ieri, fix la 5 minute de la publicare”.
Astfel, potrivit sursei citate, a fost eliminată condiţia vaccinării împotriva COVID-19, cu schema completă de 10 zile, pentru cei care doresc să participe la concurs.
Senatorul PSD Neamţ Răzvan Cuc a acuzat de abuz conducerea DSP Neamţ pentru că în anunţul privind concursul de la SJU Piatra-Neamţ a introdus obligativitatea vaccinării împotriva SARS-CoV-2.