Senatori americani, prinși cu afaceri cu acțiuni în coronavirus: Președintelui Comisiei de Informații i-a fost confiscat telefonul

Senatorul american Richard Burr a rămas fără telefon mobil, după ce acesta i-a fost confiscat de agenţi federali în cadrul anchetei declanşate de Departamentul Justiţiei asupra tranzacţiilor cu acţiuni făcute de congresmanul republican înaintea căderii drastice a bursei provocate de pandemia de COVID-19, transmite joi agenţia Reuters, citând media din SUA, relatează Agerpres.

Richard Burr a insistat că nu a făcut nimic ilegal şi s-a bazat exclusiv pe ştirile din presă când a luat decizia să vândă, dar au circulat relatări că atât el, cât şi alţi senatori şi-au vândut o bună parte din acţiuni după ce au primit informări cu privire la riscurile unei coronacrize.

Burr, care este preşedintele comisiei pentru informaţii din Senat, şi-a predat mobilul agenţilor veniţi cu mandat de percheziţie la reşedinţa sa din Washington, a scris Los Angeles Times, citând un responsabil al ministerului public.

Un alt responsabil a menţionat pentru LA Times că Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a solicitat de asemenea recent companiei Apple acces la informaţii din contul de iCloud al lui Burr. Pe baza datelor primite de la companie, agenţii federali au obţinut mandatul pentru telefonul senatorului, a adăugat LA Times.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Dispariția trezorierului lui Vučić

    În Serbia, unul dintre aliații cheie ai fostului președinte...

    Trump: Democrații vor fi distruși dacă vor încerca destituirea mea

    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul...

    Articole relationate

    Categorii populare