Senator PNL în conflict cu Patriarhul Daniel

Vicepreşedintele Comisiei pentru Cultură din Senat, Marius Paşcan (PNL), susţine, referitor la Pastorala de Crăciun a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, că „dacă mântuirea ar consta doar într-o catedrală, toată ţara ar fi o mare construcţie”, transmite Mediafax.

Marius Paşcan a publicat, marţi, pe o reţea de socializare un material intitulat „Ridicaţi Catedrala Mântuirii în sufletul acestui neam, nu în afara sa!”, în care susţine că mântuirea sau demnitatea unui neam nu rezidă într-o catedrală. Senatorul arată că a „parcurs mâhnit” Pastorala de Crăciun a Patriarhului Daniel, care a îndemnat credincioşii să contribuie mai mult la construirea Catedralei Mântuirii Neamului, ca „o necesitate practică şi un simbol al demnităţii noastre naţionale”, chiar după ce a „invocat just” realitatea „lumii secularizate de astăzi, în care primează agonisirea de bunuri materiale trecătoare şi individualismul egoist, în detrimentul cultivării virtuţilor creştine, ca iubirea de Dumnezeu şi de aproape, sfinţenia şi smerenia”.

„În opinia mea, mântuirea sau demnitatea unui neam nu rezidă într-o catedrală care e, finalmente, tot un bun material trecător. Ci mântuirea constă în înălţarea către divin, în desăvârşirea spirituală a sufletului omenesc, oferit drept ofrandă iubirii şi lui Dumnezeu, faptelor bune, credinţei, căinţei, sfinţeniei şi smereniei, rugăciunii şi nicidecum aservirii spirituale confuze la construcţii fastuoase şi opulente, ridicate prin forţa unor «necesităţi practice» discutabile, pe sărăcia, necazurile şi disperările unui popor. (…) Dacă mântuirea ar consta doar într-o catedrală, toată ţara ar fi o mare construcţie, cu preoţii diriginţi de şantier iar credincioşii toţi «calfe şi zidari». Mântuirea nu poate fi egală vreunei arhitecturi a intereselor pur materiale, chiar dacă acestea sunt ambalate duhovnicesc”, afirmă senatorul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare