Home Analize Senatoarea Horga: PSD minte

Senatoarea Horga: PSD minte

0

PSD minte. O știm deja. A devenit un brand al partidului. Dar să manipulezi până și datele Eurostat cu bună știință, după ce trei agenții internaționale de rating au evaluat situația finanțelor publice din România, înseamnă să duci minciuna la un alt nivel, susține senatoarea PNL Gabriela Horga.

ARGUMENTAȚIA GABRIELEI HORGA:

1. Ce spun, de fapt, datele despre deficitul bugetar?

În primul semestru din 2026, sub Guvernul Ilie Bolojan:

Deficitul cash a fost de 2% din PIB, față de 3,64% din PIB în aceeași perioadă a anului 2025. O reducere de aproape 29 de miliarde de lei.

Deficitul calculat prin metodologia europeană ESA a fost de 3,4% din PIB-ul anual, față de 3,6% în primul semestru din 2025.

Pentru întregul an 2026, ținta bugetară este de 6,2% din PIB în metodologia cash și 6% în metodologia ESA.

Acestea sunt cifrele. Nu interpretările politice ale PSD.

2. Ce spun agențiile internaționale de rating despre Guvernul Bolojan?

Aici propaganda PSD se lovește de realitate.

După evaluarea rezultatelor consolidării fiscale, agențiile de rating au estimat pentru 2026:

Moody’s: deficit de 5,8% din PIB

Fitch: deficit de 5,9% din PIB

Standard & Poor’s: deficit de 6,25% din PIB

Două dintre cele trei agenții estimează un deficit chiar mai mic decât ținta ESA de 6% asumată de Guvernul Bolojan!

Toate trei au menținut România în categoria recomandată investițiilor.

Dacă România ar fi abandonat consolidarea fiscală, riscul retrogradării ar fi crescut considerabil. Agențiile au avertizat explicit asupra acestui pericol.

3. De unde a scos PSD deficitul de 9,2%?

Dintr-un indicator Eurostat pe care îl prezintă într-un mod înșelător.

Cifra de 9,2% reprezintă deficitul înregistrat exclusiv în trimestrul II din 2026, raportat doar la PIB-ul acelui trimestru și ajustat sezonier.

NU reprezintă deficitul acumulat în primul semestru și nici deficitul estimat pentru întregul an 2026!

Mai mult, activitatea bugetară nu este distribuită uniform între trimestre. În trimestrul II s-au concentrat investiții publice și plăți aferente PNRR.

România a realizat una dintre cele mai ample ajustări bugetare din UE în 2025, fapt confirmat chiar de Eurostat.

4. Ce ar trebui, de fapt, să ne îngrijoreze?

PSD!!!

Adrian Câciu, fost ministru al finanțelor PSD, afirma chiar în Comisia de buget acum câteva zile că România „se poate juca cu ținta de deficit”.

Actualul Guvern ar putea încetini reformele, reducerea cheltuielilor absolut necesară și consolidarea fiscală pentru a satisface clienta și risipa PSD din instituții.

O asemenea schimbare de direcție ar însemna datorii publice mai mari, dobânzi tot mai împovărătoare și riscul pierderii calificativului investițional.

Numai în primul semestru din 2026, România a plătit 29,4 miliarde de lei în dobânzi. Bani care nu mai pot fi folosiți pentru investiții, educație sau sănătate.

Guvernul Bolojan a început să repare dezechilibrele bugetare. PSD a contribuit la producerea lor.

Exit mobile version