Șeful vaccinului Pfizer-BioNTech: La anul trebuie îmbunătățit

Directorul general al companiei care a dezvoltat primul vaccin împotriva Covid-19 crede că este posibil ca la mijlocul anului următor să fie nevoie de un vaccin îmbunătăţit care să protejeze organismul împotriva mutaţiei virusului, transmite Agerpres.

Într-un interviu pentru Financial Times, Ugur Sahin, CEO-ul firmei germane de biotehnologie BioNTech, a spus că în timp vor apărea mutaţii ale virusului care pot ocoli sistemul imunitar al organismului. „În acest an un vaccin diferit este complet inutil. Însă la mijlocul anului următor ar putea apărea o nouă situaţie”, a prognozat Ugur Sahin.

Un parteneriat între BioNTech şi grupul farmaceutic american Pfizer a lansat pe piaţă primul vaccin împotriva Covid-19. Acesta a fost şi primul vaccin bazat pe tehnologia mRNA care a fost aprobat de autorităţile de reglementare precum şi cel mai bine vândut medicament la nivel mondial în acest an.

Potrivit lui Ugur Sahin, actualele variante ale Covid-19 care circulă în prezent, în special tulpina Delta, sunt mai contagioase dar nu sunt suficient de diferite pentru a submina eficacitatea actualelor vaccinuri. Însă în cele din urmă virusul va dezvolta mutaţii care pot ocoli sistemul imun oferit de vaccin astfel că va fi nevoie de o versiune concepută special pentru nouă tulpină, crede Ugur Sahin.

„Virusul nu va dispărea şi se va adapta. Nu avem niciun motiv să presupunem că următoarea generaţie a virusului va fi mai uşor de gestionat pentru sistemul imunitar decât actuala generaţie. Este vorba de o evoluţia continuă iar această evoluţie tocmai a început” a spus Ugur Sahin.

Directorul BioNTech a refuza să facă predicţii cu privire la preţul vaccinului BioNTech/Pfizer în viitor dar a spus că se aşteaptă ca lumea să aibă nevoie de vaccinul său şi în următorii ani.

Autorităţile americane au anunţat luna trecută că vor cumpăra alte 500 milioane de doze de vaccin BioNTech/Pfizer la un preţ special pe care le vor dona ţărilor cu venituri reduse.

Vaccinul Pfizer-BioNTech este unul dintre cele mai eficiente din întreaga lume împotriva noului coronavirus, având o eficacitate de 95 la sută. Pe măsură ce cererea pentru vaccinul lor care utilizează tehnologia ARN mesager a crescut, Pfizer şi BioNTech şi-au majorat obiectivele de producţie, revizuindu-şi în paralel şi veniturile potenţiale. Sumele totale generate de vânzările de vaccinuri anti-Covid sunt împărţite între cei doi parteneri. BioNTech primeşte, de asemenea, o parte din veniturile generate de pe urma vânzărilor directe. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia atrage atenția UE că interdicția pentru GNL-ul rusesc va afecta economia europeană

    Grecia și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la impactul...

    România a câștigat „Zmeura de Aur” la dezastru economic

    De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc...

    „Hackerii ruși” din furtul secolului umflă conturile statului român

    Un presupus atac cibernetic a vizat aplicația Agenției Naționale...

    Serbia spune că va atrage investiții americane de 20 miliarde dolari

    Ministrul sârb pentru Integrări Europene, Nemanja Starović a declarat...

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Articole relationate

    Categorii populare