Șeful termoficării din Timișoara i-a crescut de 7 ori leafa nepotului

Directorul Colterm, societatea de termoficare din Timișoara, Petre Nenu, a aprobat, la începutul lunii aprilie, un document în care se propunea creșteri salariale pentru șapte angajați ai atelierului întreținere de la CET Sud. Cea mai mare creștere, de șapte ori, a fost pentru o singură persoană – Mădălin Stănoiu, nimeni altul decât nepotul directorului general, Petre Nenu, transmite Press Alert.

Nenu a recunoscut că ”este nepotul meu foarte îndepărtat. Puteți suna la atelier să întrebați dacă merită sau nu. Nu eu am propus mărirea. S-a angajat cu salariu foarte mic, au trecut trei luni, nu i s-a mărit…”. Directorul general s-a apărat susținând că ”acele măriri le-am trecut prin CA (consiliu de administrație, n.a.) pentru că nu vreau să decid eu aicea și au spus că nu se mărește deocamdată salariul la nimeni. CA a spus că amânăm acest act”. Petre Nenu a recunoscut că discuția cu cei din consiliul de administrație a fost în luna mai, la mai bine de o lună de la semnarea documentului prin care se propunea mărirea și care a intrat în vigoare odată cu aprobarea de către directorul general.

Hot this week

Topics

Mai mult

    „Suveranistul” Peiu vrea să îl salveze pe Fritz

    Senatorul AUR Petrişor Peiu, nr 2 in partidul lui...

    Bolo anunță lovitura de grație pentru Fritz

    Premierul Ilie Bolojan a declarat la Digi24 că ”trebuie...

    Cine era in avionul militar american care a aterizat la Moscova: ȘEFUL CIA

    Directorul CIA, John Ratcliffe, a sosit în Rusia, relatează...

    Qatarul nu va participa la presiunea americană asupra economiei iraniene

    Ministerul qatarez de Externe a declarat că nu intenționează...

    Articole relationate

    Categorii populare