Șeful sindicatului politiștilor din Germania: Trebuia să ridicăm garduri la frontiere

Din cauza valului de refugiaţi, în Germania ar putea fi periclitată ordinea publică, astfel că „trebuie tras semnalul de alarmă” şi trebuie construit un gard la graniţele ţării – a declarat preşedintele sindicatului poliţiştilor din Germania (DPolG) săptămânalului Welt am Sonntag.

Rainer Wendt a subliniat: „Dacă decidenţii s-au gândit serioas la măsura adoptată în 13 septembrie cu privire la introducerea temporară a controlului la graniţe, atunci trebuie construit un gard, deoarece fără acesta, nici preconizatele zone de tranzit nu vor funcţiona eficient.Închiderea „tehnică” a frontierei ar genera o reacţie în lanţ, astfel încât în final, şi Austria ar construi un gard la graniţa cu Slovenia, iar Germania are nevoie tocmai de acest efect”, a declarat preşedintele sindicatului poliţiştilor germani. În opinia lui Rainer Wendt, nu se mai poate transmite în toată lumea mesajul „să vină toată lumea la noi”, deoarece valul de refugiaţi pune în pericol Germania.

„Siguranţa ţării noastre este în pericol şi ne aflăm în faţa izbucnirii unor convulsii sociale. Cineva trebuie să tragă semnalul de alarmă, iar această persoană nu poate fi altcineva decât cancelarul Angela Merkel” – a accentuat Rainer Wendt.

Cancelarul Angela Merkel şi guvernul pe care îl conduce nu doresc construirea unui gard la graniţele Germaniei şi nu este sigur nici că vor fi create zone de tranzit, din cauza opoziţiei social democraţilor (SDP), care se află la guvernare alături de conservatori. Cancelarul Germaniei a declarat de mai multe ori că în opinia sa, un gard la graniţe nu îi va opri pe refugiaţi, ci îi va dirija spre alte rute, astfel încât închiderea frontierei este o soluţie aparentă, despre care s-ar dovedi că nu funcţionează, iar nemulţumirile sociale vor creşte.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare