Șeful PSD: Persoanele să nu fie decât într-un singur Consiliu de Administraţie, vei lua bonificaţia pentru doctorat doar dacă activezi în domeniu. În afară de sanătate şi educaţie, s-au îngheţat angajările

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat miercuri, despre măsurile de reducere a cheltuielilor, că unele măsuri au fost deja anunţate, astfel că vor fi persoane care vor avea dreptul să fie doar într-un Consiliu de Administraţie, bonificaţia pentru doctorat se va da doar dacă activezi în domeniu, iar în afară de sănătate şi educaţie, s-au îngheţat angajările la stat.

”Ştiu că până acum nu am fost obişnuiţi ca o coaliţie să funcţioneze în acest fel, respectiv să se pregătească drafturile unei eventuale Ordonanţe de urgenţă sau drafturile unei legi, să treacă prin Parlament şi să vină iniţiatorii, miniştrii, să vină să prezinte coalţiei. Este normal să avem în coaliţie un astfel de dialog şi să decidem pe fiecare punct în parte ce considerăm noi, liderii, că este oportun şi ce nu. Reformele se află în PNRR, nimeni nu discută reforme şi nimeni nu va încerca să schimbe vreo reformă în PNRR, ca să închidem şi acest capitol”, a spus Marcel Ciolacu, la Cercul Militar din Capitală.

Liderul PSD a precizat că ”sunt şi măsuri pe care trebuie să le luăm imediat, din cauza funcţionării guvernamentale”.

”Este pentru prima dată când o coaliţie, fără niciun ocoliş, transparent, discută anumite lucruri sincer, în spaţiul public astfel încât să prevină eventuale neajunsuri în cazul în care este o iarnă mai grea, dacă lucrurile în Ucraina iau vreo întorsătură”, a arătat Ciolacu.

El a menţionat că soluţiile au fost prezentate de ministrul de Finanţe, urmând ca după ce aduc şi alte elemente, să aibă întregul tablou pentru a putea lua aceste decizii, să vină într-o Ordonanţă.

”Anumite propuneri le-am comunicat în spaţiul public, că nu mai există persoane care să fie decât într-un singur Consiliu de Administraţie, doctoratele, vei lua bonificaţia pentru doctorat doar dacă activezi în domeniul în care au doctoratul, faptul că în acest moment, în afară de ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, s-au îngheţat angajările. Asta nu înseamnă că ministrul, în cazul în care există o urgenţă, nu poate să vină cu un memorandum în Guvern”, a completat preşedintele PSD.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump și Musk au făcut pace pe 100 milioane de dolari

    Miliardarul Elon Musk și președintele american Donald Trump și-au...

    Scandalul întâlnirii șefei CCR cu Bolojan

    Doamna Președinte CCR Simina Tanasescu, sunt necesare precizări cu...

    Cerealele ucrainiene, o nouă lovitură pentru fermierii români

    Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită, într-o scrisoare...

    Un fost ofițer ucrainean care a dezertat in Rusia a fost ucis in Crimeea

    Fostul ofițer ucrainean Robert Șagheev (49), care era comandantul...

    Premierul ungar ironizează România: Noi lucrăm cu planurile realizate de cei mai buni ingineri

    Situația de la centrala nucleară Cernavodă, oprită de România...

    Newsweek: Căldura anormală și seceta din Europa avantajează Rusia

    Căldura anormală și seceta din Europa au complicat rutele...

    Articole relationate

    Categorii populare