Șeful NATO îi dă peste nas lui Macron

Europa nu are nevoie de noi structuri pentru strategia de apărare a Uniunii Europene, a declarat vineri la Paris secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la o zi după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut o regândire a apărării Uniunii Europene, relatează Reuters conform Agerpres.

Macron a susţinut în declaraţia sa că UE are nevoie să-şi definească o nouă strategie de apărare care să-i consolideze capacitatea de a se apăra singură, chiar dacă alianţa transatlantică NATO rămâne utilă şi în funcţiune.

Vorbind vineri la Paris la o conferinţă de presă comună cu ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, şi cu cel al apărării, Florence Parly, Stoltenberg a estimat că ”ceea ce avem nevoie sunt mai multe capabilităţi, şi nu noi structuri care să concureze pentru capabilităţi”.

Referindu-se la acest subiect, titulara portofoliului francez al apărării a susţinut că a trecut timpul când se vorbea despre concurenţă între UE şi NATO în chestiunile de apărare. ”Mediul nostru nu ne permite polemici sterile şi zadarnice. Trebuie să lucrăm strâns ţinând cont de avantajele comparative ale unora şi altora”, a remarcat Florence Parly, potrivit agenţiei EFE.

”NATO continuă să fie baza apărării noastre colective şi centrul interoperabilităţii forţelor noastre”, în timp ce UE ”are un mare rol în consolidarea capacităţii europene pentru asumarea responsabilităţii sale în securitate şi apărare, pentru a consolida rezilienţa sa în faţa ameninţărilor care sunt tot mai diverse, în special atacurile cibernetice sau atacurile împotriva sateliţilor noştri”, a mai spus ea.

”Am discutat priorităţile Franţei pentru preşedinţia sa a Consiliului UE anul viitor şi contez pe sprijinul Franţei în timp ce elaborăm o nouă declaraţie comună NATO-UE”, a menţionat Stoltenberg despre scopul vizitei sale la Paris, unde, potrivit website-ului Alianţei, a schimbat puncte de vedere cu gazdele sale franceze asupra modalităţilor de consolidare a cooperării între NATO şi UE.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Articole relationate

    Categorii populare