Șeful NATO cere statele membre să treacă la „o mentalitate de război”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, le-a cerut joi statelor membre ale Alianţei să treacă la o „mentalitate de război” şi să-şi crească bugetele Apărării către 3% din PIB şi, de asemenea, producţia militară pentru a fi pregătite în faţa ameninţărilor Rusiei, a căreia agresiune lansată împotriva Ucrainei în februarie 2022 a provocat până în prezent, potrivit lui, peste un milion de victime, morţi şi răniţi însumaţi în ambele tabere, transmit agenţiile Reuters şi DPA.

„Rusia se pregăteşte de confruntări pe termen lung, cu Ucraina şi cu noi”, a spus Rutte într-un discurs la o conferinţă organizată la Bruxelles de centrul de reflecţie Carnegie Europe.

„Nu suntem pregătiţi pentru ceea ce vine în calea noastră în 4-5 ani”, consideră secretarul general al NATO. Prin urmare, a indicat el, „este momentul să trecem la o mentalitate de război, să creştem turaţia producţiei militare şi a cheltuielile de apărare”, în timp ce numai 23 din cele 32 de state membre ale Alianţei vor atinge anul acesta obiectivul de 2% din PIB asumat în cadrul NATO pentru bugetele Apărării.

„În timpul Războiului Rece, europenii cheltuiau pentru Apărare mult peste 3% din PIB-ul lor”, a argumentat Rutte. Sugestia sa corespunde şi solicitării preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, care de asemenea le-a cerut statelor NATO să-şi crească bugetele Apărării la 3% din PIB, iar într-un interviu publicat în weekend el a spus că ar putea lua în considerare ieşirea SUA din NATO dacă celelalte state membre „nu-şi plătesc facturile”.

În discursul său de joi, Mark Rutte a insistat şi asupra creşterii producţiei militare, solicitându-le guvernelor „să înceteze ridicarea de bariere între ele şi între industrii, bănci şi fonduri de pensii”. „Sunt bani pe masă şi (resursele financiare destinate Apărării n.red.) vor continua să crească. Prin urmare, îndrăzniţi să inovaţi şi să vă asumaţi riscuri!”, a îndemnat el industria militară.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare